Un proiect cheie semnalat de SOS România, care ar putea să schimbe radical jocul în alegerile prezidențiale, se află în prezent într-un sertar. În această propunere de modificare legislativă se invocă raportul Comisiei de la Veneția, raport în care se vorbea despre faptul că este anormal să avem o Curte Constituțională implicată în loc să avem un Birou Electoral Central sau o Autoritate Electorală Permanentă și abia la final Justițuia să se implice. Cei care propun această modificare legislativă vorbesc despre “reglementarea strictă a condițiilor în care un competitor electoral poate fi eliminat din cursa electorală  – asta să se întâmple prin modificarea legii”. Totodată, în proiect se vorbește și despre “consacrarea soluției conform căreia candidaturile pentru funcția de președinte pot fi constatate în fața instanțelor de contencios administrativ competente”, și în acest fel Curtea Constituțională să iasă din discuție. Realitatea PLUS a aflat cine ar interesat să țină proiectul la sertar și, mai ales, de ce. În trecut, și USR a venit cu o astfel de propunere.  

Din conținutul acestui raport urgent și din concluziile formulate rezultă concluzia că “legislația actuală din România nu respectă standardele internaționale și contravine patrimoniului electoral caracteristic al statelor democratice ale Europei”. 

Schimbarea vizează neimplicarea Curții Constituționale în tot ceea ce înseamnă procesul electoral. Dacă ne întrebăm motivul, ei bine am văzut ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024, atunci când CCR s-a implicat și a aruncat toate voturile românilor la gunoi. 

“Are dreptate dl Avocat Toni Neacșu. Ele, de fapt, sunt multe proiecte care stau la sertar. S-a mai încercat astfel de proiecte să se pună pe masa Parlamentului, pe agenda parlamentului, dar toate sunt sortite eșecului. Mergem tot la Constituție. Constituția 146, litera F dă competență exclusivă CCR să se pronunțe pe alegerea președintelui. Deci nu poți fără modificarea Constituției. (…) Niciodată nu va putea trece pentru că ar modifica 146, litera F din Constituție. Trebuie gândit ale posibilități”, a declarat luni, pentru Realitatea PLUS, fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu. 

Judecătorul a arătat că modificarea Constituției presupune niște proceduri extrem de greoaie, respectiv se face un proiect de lege care se supune CCR pentru a vedea dacă nu se depășesc limitele constituționale. ulterior proiectul trebuie să intre în dezbatere. 

“E foarte, foarte greu și durează foarte mult, ca să nu spun că trebuie să ai majoritate de două treimi ca să modifici Constituția”, a arătat Petre Lăzăroiu.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here