Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat duminică, la televiziunea de stat, că reacţia sa în cazul în care NATO nu-i acordă garanţiile de securitate pe care le cere cu privire la extinderea Alianţei către est va depinde de ”propunerile pe care (i) le prezintă experţii militari”, relatează DPA şi The Associated Press. Rusia va încerca să obţină un rezultat constrângător juridic al acestor negocieri, a subliniat el. Moscova a transmis săptămâna trecută NATO şi Statelor Unite proiecte a două tratate prin care cere încetarea extinderea blocului militar occidental către est, pe care o consideră o ameninţare la adresa Rusiei. Moscova cere de asemenea garanţii prin care NATO să se angajeze să nu integreze Ucraina – o revendicare pe care Alianţa a respins-o deja în trecut. Negocieri urmează să aibă loc în ianuarie între ruşi şi americani, a anunţat Moscova. Putin a subliniat joi, în conferinţa sa de presă anuală, că Rusia aşteaptă rezultate rapid. Informaţii cu privire la pregătirea de către Rusia a unei invazii a Ucrainei acuzează îngrijorări internaţionale de mai multe săptămâni. Moscova dezminte aceste acuzaţii. Uniunea Europeană (UE) şi NATO ameninţă Rusia cu consecinţe dure în cazul unei escladări militare în Ucraina, iar Moscova le-a răspuns cerând NATO săse angajeze să nu se extindă în fostul spaţiu sovietic. Putin a îndemnat Occidentul să-i satisfacă rapid revendicările şi a ameninţat cu ”măsuri militare şi tehnice” în cazul în care Occidentul continuă să fie ”agresiv” ”în pragul uşii casei noastre”. Întrebat care ar fi răspunsul Moscovei, el a răspuns duminică, la televiziunea de stat, că ”acesta poate fi variat” şi a adăugat că ”depinde de propunerile pe care mile fac experţii noştri militari mie”, fără să facă alte precizări, scrie AP. Atât Statele Unite, cât şi NATO au refuzat să ofere Rusiei garanţiile e care le cere Putin, subliniind principiul aderării la Alianţă a oricărei ţări care îndeplineşte criteriile de aderare. Însă ele au convenit să lanseze negocieri, în ianuarie, pentru a dscuta despre aceste îngrijorări. Putin a anunţat că negocierile ruse cu Statele Unite urmează să aibă loc la Geneva, în paralel cu negocieri între Rusia şi NATO şi că discuţii mai largi urmează să aibă loc sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). El a declarat duminică că Rusia şi-a transmis revendicrile în speranţa unei răspuns constructiv din partea Occidentului. ”N-o facem doar pentru a vedea dacă se blochează, ci cu scopul de a ajunge la rezultate negociate diplomatic care să fie stabilite în documente cu caracter juridic obligatoru”, a declarat el. El a reiterat că aderarea Ucrainei la NATO sau desfăşurarea de armament NATO în Ucraina sunt ”linii roşii” şi că Moscova nu va lăa Occidentul să le încalce. ”Nu avem unde să ne retragem”, a declarat el, adăugând că NATO poate desfăşura rachete în Ucraina, care pot atinge Moscova în patru-cinci minute. ”Ei ne-au obligat să tragem o linie de care nu putem trece. Ne-au adus în pucntul în care trebuie să le spunem pur şi simplu «Stop»”, a declarat liderul de la Kremlin. El şi-a exprimat îngrijorarea că Statele Unite şi aliaţii lor în NATO ar putea încerca să prelungească aceste negocieri, pentru a acoperi astfel o consolidare militară în apropierea Rusiei. El a subliniat că Rusia şi-a făcut publice revendicările în domeniul securităţii cu scopul de a spori presiunile asupra Statelor Unite şi aliaţilor săi, pentru a negocia acorduri în domeniul securităţii. ”Avem un singur scop – să ajungem la acorduri care să asigure securitatea Rusiei şi cetăţenilor ei acum şi într-o perspectivăpe termen lung”, a subliniat el. Kremlinul şi-a prezentat propunerile de tratate în contextul unor tensiuni puternice, după ce a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, alimentând temeri în Occident cu privire la o invazie a Ucrainei. Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat pe Vladimir Purtin, într-un summit virtual, în decembrie, că Rusia se confruntă cu ”consecinţe grave” în cazul în care atacă Ucraina. Moscova neagă că intenţionează să lanseze o invazie şi acuză, în schimb, Ucraina de faptul că plănuieşte să recucerească teritorii asupra căreia deţin controlul rebeli separatişt, în estul ţării. Lievul a respins aceste acuzaţii. Rusia a nexat Peninsula ucraineanăCrimeea în 2014 şi apoi a susţinut separatişt proruşi în Donbas. Războiul din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 14.000 de morţi şi a devastat această fostă zonă industrială. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].