Vladimir Putin trece la deportarea ucrainenilor din regiunile controlate de ruși, după cea forțată a copiilor ucraineni, pentru care președintele rus are și un mandat de arestare emis de Curtea internațională de la Haga. 

Președintele Vladimir Putin a semnat un decret care permite deportarea ucrainenilor din teritoriile ocupate care refuză să ia cetățenia rusă. Motivul oficial pentru deportarea forțată a acestora este: „amenințare pentru securitate”, relatează Kyiv Independent.

Este vorba de locuitorii autoproclamatelor „DPR” și „LPR”, Donețk și Lugansk, precum și regiunile Herson și Zaporojie, care nu au cetățenie rusă, sunt considerați „străini” și trebuie să obțină un pașaport până la 1 iulie 2024. În caz contrar, vor fi expulzați, se arată în decretul semnat de Vladimir Putin. Pe lângă „amenințarea pentru securitate”, cei pe care îi așteaptă expulzarea sunt și cei care „susțin schimbarea violentă a ordinii constituționale a Rusiei sau activități teroriste sau extremiste”, potrivit documentului. 

Decretul semnat de Putin nu precizează însă în ce țară urmează să fie deportați cetățenii ucraineni care nu sunt de acord cu invazia Rusiei.

Potrivit decretului, ucrainenii din teritoriile ocupate care aleg să își păstreze cetățenia ucraineană pot fi deportați după 1 iulie 2024.

Potrivit Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, deportarea ilegală a populațiilor locale este considerată o crimă de război. Curtea de la Haga a emis deja un mandat de arestare pe numele dictatorului Rusiei pentu deportarea forțată a copiilor ucraineni din mai multe zone de la începutul războiului, în 24 februarie 2022.

Ucraina a anunțat deja că Rusia a început relocarea pe scară largă a cetățenilor ruși în teritoriile ocupate din Ucraina, continuând în același timp cu deportarea localnicilor. Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a raportat la 26 aprilie acest lucru: „Ucrainenii locali sunt deportați cu forța sub diverse pretexte în Rusia, în special cei suspectați că aderă la poziții pro-ucrainene”.

„În acest fel, inamicul încearcă să distrugă statalitatea ucraineană și identitatea națională a societății din teritoriile ucrainene ocupate temporar”, a mai spus Maliar.

Mii de copii ucraineni au fost deportați din Ucraina de la începutul războiului Rusiei. Ministerul Reintegrării a raportat la 29 martie că peste 19.000 de copii ucraineni ar fi fost deportați cu forța în Rusia. Iar Centrul Național de Rezistență a raportat la 12 aprilie că peste 100.000 de copii ucraineni din regiunile Donețk și Luhansk au fost transportați în Rusia sub pretextul de a primi „tratament medical”.

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis pe 17 martie 2023 mandat internațional de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și a comisarului pentru drepturile copiilor în Rusia – Maria Alexeievna Lvova-Belova pentru crime de război. Principalele acuzații sunt pentru deportarea ilegală a mii de copii ucraineni de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă. Anchetatorii care au investigat crimele de război în Ucraina susțin că Rusia a răpit copii și adolescenți ucraineni și i-a trimis în tabere de reeducare rusești și că Kremlinul a atacat deliberat infrastructura civilă. Potrivit Raportului ONU, aproximativ 16.000 de copii au fost transferaţi şi deportaţi ilegal din Ucraina, citând o cifră a guvernului ucrainean. Rusia neagă acuzaţia, spunând că a evacuat persoane în mod voluntar din Ucraina.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here