Lansarea din 14 mai a noului program Rabla pentru Electrocasnice 2021 aduce o serie de modificări importante, de la categoriile de echipamente incluse, etape de desfășurare precum și o noutate despre care nu au fost în prealabil consultați actorii din domeniu, mai exact ignorarea responsabilităților producătorilor care pun pe piață aceste echipamente, avertizează ECOTIC, organizația care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a aproximativ 700 de producători și importatori afiliați. Noutatea ridică întrebări importante despre cine va finanța operațiunile de colectare, tratare și reciclare ale deșeurilor din această campanie.Rabla pentru electrocasnice a început oficial vineri și interesul este mare, Ministerul Mediului spunând că 50.000 de oameni s-au înscris pe platformă până la ora 15. Bugetul este de 75 milioane lei (aproape dublu față de 2019), iar voucherele sunt între 200 și 500 lei, în funcție de aparat și clasa de eficiență energetică). Conform OUG 5 producătorii „sunt obligați să asigure preluarea tuturor deșeurilor de echipamente electrice și electronice provenite de la gospodăriile particulare colectate separat” iar Ordinul 578 din 2006 specifică clar responsabilitățile acestora în ceea ce privește trasabilitatea deșeurilor electrice generate. De asemenea, producătorul este cel care colectează Timbrul Verde pe care consumatorul îl plătește pentru ca deșeurile electrice să ajungă pe fluxul de reciclare, explică cei de la ECOTIC. În acest context aceste sume nu vor putea fi alocate pentru deșeurile generate în programul Rabla, cantitățile colectate putând fi adăugate la ținta individuală a producătorului. Dacă organizația de transfer de responsabilități nu va putea îndeplinii ținta producătorilor afiliați, penalitatea care va fi aplicată de către autorități se va reflecta tot în buzunarul consumatorului care va plăti o valoare de timbru verde majorată, consideră reprezentanții asociației.Astfel, ordinul dat pe 11 mai 2021 de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care modifică Ghidul programului Rabla pentru electrocasnice 2021 și care menționează faptul că deșeurile generate în cadrul acestei campanii nu intră în gestionarea producătorilor, contrazice buna practică de până acum. Întrebările care succed acestei modificări importante asupra programului sunt următoarele, în opinia celor de la ECOTIC: 1) Cine va finanța operațiunile de colectare, tratare și reciclare ale deșeurilor din această campanie în contextul în care sunt foarte puține cazuri prin care materia primă reciclată acoperă aceste costuri. 2) Cine va fi responsabil de trasabilitatea acestor deșeuri și implicit eliminarea incorectă a substanțelor periculoase pe care acestea le conțin.Până la lansarea ediției de anul acesta producătorul era cel care răspundea de aceste costuri, procese și implicit de trasabilitate pentru deșeurile generate. Această campanie are drept scop stimularea înlocuirii de echipamente vechi consumatoare de energie cu unele noi mai performante. În contextul în care producătorul este eliminat din proces ce se întâmplă cu echipamentele vechi dacă nicio entitate nu mai este responsabilă de acestea? Autoritățile locale nu pun la dispoziția cetățenilor puncte de colectare locale sau servicii similare, astfel dezvoltându-se un flux paralel prin care deșeurile electrice ajung în fluxul de fier vechi, unde dezmembrarea deșeurilor electrice are loc prin modalități incorecte ducând la eliberarea de substanțe periculoase în mediu având astfel efecte negative asupra sănătății publice.Trebuie menționat că în urma predării deșeului electrocasnic sunt o multitudine de procese operaționale și economice care au loc în vederea reciclării dar și a neutralizării compușilor periculoși pe care în special echipamentele vechi le conțin. Cei de la ECOTIC spun că producătorii de echipamente electrice nu au cum să acopere aceste costuri fără a putea adăuga la ținta proprie cantitatea colectată a cărei procese operaționale au fost susținute financiar, mai ales în contextul țintei majorate de anul acesta de la 45% la 65% și aplicarea penalității de 4 lei/kg țintă neatinsă. Ținta la nivel național este de 185.000 tone deșeuri electrice, departe de cantitatea colectată în 2020 – 95.000 de tone iar programul estimăm că va contribui cu 5.000 de tone. Într-un an atât de dificil în managementul deșeurilor electrice și electronice această modificare nu face decât să ne îndepărteze de progresul în acest domeniu care are nevoie de susținere și implicare imediată din partea autorităților centrale.