Noi detalii despre misteriosul sindrom “Havana”. Un raport bipartizan al Comisiei de Informații a Senatului SUA a criticat răspunsul CIA despre această enigmă.
Oficialii au afirmat că mai multe persoane nu au primit îngrijirea necesară. Raportul comisiei, care s-a desfășurat pe parcursul unui an, s-a bazat în mare parte pe sute de ore de mărturii ale oficialilor CIA, ale altor oficiali americani, ale personalului medical şi ale persoanelor care au raportat simptome.
„Mi-a străpuns urechile, a intrat pe partea stângă, am simțit că a intrat pe fereastră direct în urechea mea stângă. Imediat am simțit că a intrat în tot capul și o durere pătrunzătoare”, spune o victimă.
Așa se traduce „sindromul Havana” prin vocea celor care au devenit țintele misterioasei afecțiuni. O anchetă de amploare făcută de jurnaliști americani și germani arată că aceștia au folosit arme energetice care au provocat migrene, greață, pierderi de memorie și amețeli în cazul celor afectați.
Nici până la acest moment nu s-a dovedit că Moscova s-ar afla în spatele acestui proiect. Dacă informațiile s-ar adeveri, aceasta ar reprezenta cea mai mare victorie strategică a lui Vladimir Putin împotriva Statelor Unite ale Americii.
„Nu există bariere cu privire la ceea ce va face Moscova, pe cine va ataca și că, dacă nu ne confruntăm cu acest lucru, problema se va agrava”, spune Greg Edgreen, fost locotenent colonel al armatei SUA.
Sindromul Havana a intrat pentru prima dată în atenția publicului în 2017, după ce peste 20 de oficiali americani detașați în Cuba au acuzat afecțiuni medicale suspecte.