Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a făcut o serie de declarații incendiare în cadrul interviului acordat Ancăi Alexandrescu, în emisiunea Culisele Statului Paralel. Liberalul a afirmat că nu i se pare corect ca transportatorii și fermierii care protestează să fie blamați fără să li se asculte probleme. În acest context, Rareș Bogdan a afirmat că nu înțelege comportamentul lui Sorin Grindeanu, atât față de protestatari, cât și față de jurnaliști.
Invitat la interviurile pe care le realizează Anca Alexandrescu, politicianul liberal a răspuns unui tir de întrebări incomode, venite atât din partea telespectatorilor Realitatea Plus, cât și a moderatoarei. Multe dintre ele au vizat poziționarea sa față de protestul transportatorilor “Cred că ar trebui să înceteze si colegi mei, dar și alți lideri politici, să-i mai blameze pe cei din stradă. Eu sunt absolut sigur că cei care au venit din toată țara n-au venit de bine aici și cred că s-a greșit că nu s-a discutat cu ei din primele 48 de orei. Așa cum Radu Vasile, Teodor Stolojan și chiar Nicolae Ciucă au stat de vorba zeci de ore și zile la rând, la vremea lor, cu protestatarii, la fel cred că ar fi trebuit să procedeze Florin Barbu și Sorin Grindeanu. Poate așa se face că de la 4 revendicări s-a ajuns la peste 20.Nu putem să ne disociem de guvernare, daca pierde Ciolacu pierde și PNL. Cine crede că PNL ar avea se câștigat dacă Ciolacu are de pierdut, se înșală, Nicio nemulțumire nu poate fi capitalizata în contul unui singur partid”, a afirmat Rareș Bogdan.
BOGDAN, DESPRE REACȚIA LUI GRINDEANU: CA POLITICIAN, NU POȚI AVEA O ASEMENEA REACȚIE
“Nu mă așteptam ca Sorin Grindeanu să aibă acea reacție, oricât de obosit ai fi, ca politician, nu poți avea o asemena reacție, Nu știu dacă este război intre Ciolacu și Grindeanu și oricum e ultima mea preocupare, avem atâtea probleme în partid.N-am ascuns niciodată faptul că eu sunt naționalist, așa am fost crescut și m-am bucurat să văd atâtea steaguri tricolor pe tractoare si pe camioane, dar m-aș fi aștepta să văd măcar un steguleț al UE, pentru că 99% dintre tractoarele din România sunt cumpărate din bani europeni”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.