Rareș Bogdan, corespondentul special al Realității PLUS de la Bruxelles, a oferit o reacție cu privire atât la relația dintre România și SUA, asigurându-i pe români că America nu i-a abandonat, cât și la absența României de la Summitul de la Paris, o faptă care descalifică Vestul, în urma tuturor ajutoarelor pe care le-a oferit România Ucrainei de-a lungul ultimilor 3 ani, în opinia europarlamentarului.
”E o stare de nervozitate la anumiți vectori de opinie din România, o stare care se împarte între două poziționări. Una care încearcă o reacție extrem de dura din partea Europei, ceea ce ar fi fatal pentru relația Europa-SUA, un răspuns cu aceeași moneda, ceea ce ar fi o greșeală. Am văzut că această hotărâre românească a existat și pe buzele și în scriitură unor analiști din România.
Ar fi o greșeală, pentru că Europa și SUA nu pot să existe decât împreună. Europa are nevoie de SUA, România are nevoie de SUA și de asemenea SUA are nevoie de Europa. Nu pot să între într-un conflict. Reacția lui JD Vance a fost una care a șocat într-adevăr la Munchen, dar a venit și a fost îndulcită de o a două reacție de la Washington, cea a lui Mark Rubio, care a venit și a fost mult mai calm.
Lucrurile s-au schimbat, lumea trebuie să înțeleagă că lumea se schimbă, că ei joacă extrem de dur. Administrația Trump e interesată în primul rând de a repara economia țării lor, pentru că exact că la începutul primului mandat, s-au uitat la cifre și au descoperit un deficit de peste 150 de miliarde. Probleme extrem de serioase din care dintre aceste 150 de miliarde, jumătate sunt din relația comercială cu Germania, restul cu celelalte state ale UE. Preocuparea Administrației este în această direcție.
America nu ne-a abandonat, America se uită la interesele sale, iar noi suntem într-un parteneriat așa cum suntem în UE și avem nevoie de bani europeni și de liberă circulație, tot așa suntem obligați să rămânem într-un parteneriat absolut firesc. Trebuie să fim mai direcți.
Absența României de la Paris oricât am încerca să o minimizăm, că este o chestiune care arată cât de importanți suntem pentru domnul Macron, și mă bucură reacția premierului italian, Giorgia Meloni, care a fost unul dintre aliații care nu a făcut nicio problema aliaților europeni și americani în ceea ce a însemnat apărarea frontului ucrainean. Este cumva incorect față de România să te comporți în acest fel, după ultimii 3 ani de zile, în care România a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i ajută pe ucraineni extrem de ferm.
Nimeni nu poate vreodată să vină să umble în conturile băncilor private ale românilor. Se vorbește despre sprijinirea unor acțiuni, care se regandesc la nivelul Uniunii Europene.”, a declarat Rareș Bogdan la Realitatea PLUS.