Acuzații grave la adresa USR: Rareș Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria Sectorului 2, susține că membrii partidului reziștilor tergiversează finalizarea numărării voturilor. Asta deși membrii secțiilor de votare sunt epuizați și sunt în picioare de zeci de ore.  

“Sunt câteva secţii unde nu s-a ajuns la un consens (…) în cea mai mare parte din cauza reprezentanţilor USR, care, pe tot parcursul zilei de ieri, au fost extrem de agresivi cu ceilalţi membri ai secţiilor de votare şi au refuzat practic să încheie numărătoarea în secţie, aşa că acele secţii au ajuns la arbitrajul (…) Biroului electoral de sector şi atunci avem, în afară de aceşti oameni care sunt cu sacii de vot la Piaţa Cremeniţa, şi reprezentanţii secţiilor de vot care nu au reuşit să încheie numărătoarea din cauza USR. La această piaţă, transformată ad-hoc în birou electoral de sector de Primăria Sectorului 2, condiţiile sunt absolut inumane. Este extrem de cald, oamenii nu au avut apă, nu au avut mâncare. (…) Un tratament absolut inuman pentru oameni (…) în activitate peste 30 de ore”, a declarat Hopincă, pentru AGERPRES.

El a estimat că, în prezent, la Biroul electoral al Sectorului 2 sunt aproximativ 60 de persoane care aşteaptă să predea saci cu voturi.

“Fac apel la Primăria Sectorului 2, la toate instituţiile responsabile, să se comporte uman şi să nu mai prelungească artificial acest proces electoral, această numărătoare de voturi, să accepte că în democraţie rezultatul urnelor este lege şi pentru cel care câştigă, dar şi pentru cel care pierde şi să nu mai chinuie aceşti oameni absolut inutil”, a transmis Rareş Hopincă. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here