Rareş Toader, al şaptelea atlet român calificat la JO de la Tokyo

Atletul dinamovist Rareş Toader a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de aruncarea greutăţii, informează Federaţia Român de Atletism. După ce la Campionatele Naţionale ale seniorilor şi tineretului disputate săptămâna trecută, pe Cluj Arena, Rareş Toader egala recordul naţional la aruncarea greutăţii (21,06 m), duminică, elevul antrenorului Sorin Tirichiţă a stabilit un nou record. În cadrul unui meeting internaţional desfăşurat la Brno (Cehia), Rareş a avut o reuşită care a măsurat 21,29 m. În acest fel, aruncătorul roş-alb a depăşit cu 19 cm standardul de calificare la JO Tokyo 2020. Cu 16 zile înainte de încheierea perioadei în care atleţii mai pot să-şi asigure un bilet pentru cea mai selectă întrecere sportivă din lume, atletismul românesc are şapte calificaţi. În afara lui Toader, au mai obţinut biletele de Tokyo Alin Firfirică (aruncarea discului), Florentina Iuşco, Alina Rotaru-Kottmann (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime) şi Marius Cocioran (50 km marş). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here