Rata anuală a inflaţiei din Turcia a atins 36,1% luna trecută, fiind cel mai ridicat nivel atins în cei 19 ani de când preşedintele Tayyip Erdogan se află la conducerea ţării, scotând la iveală profunzimea unei crize valutare creată de politicile neortodoxe de reducere a dobânzii cheie, transmite Reuters. Numai în decembrie preţurile de consum au crescut cu 13,58%, au arătat luni datele Institutului de Statistică din Turcia, erodând şi mai mult veniturile şi economiile turcilor zdruncinaţi de criza economică. Indicele preţurilor de consum de la an la an a depăşit estimarea mediană a sondajului Reuters, de 30,6%, preţurile unor produse de bază precum transportul şi alimentele – care au ocupat o parte din ce în ce mai mare din bugetele gospodăriilor în 2021 – crescând şi mai rapid. Lira turcească a pierdut 44% din valoarea sa anul trecut, deoarece banca centrală a redus ratele dobânzilor în urma presiunii lui Erdogan de a acorda prioritate creditelor şi exporturilor în detrimentul stabilităţii valutare şi al preţurilor. Luni, lira a scăzut cu 5%, apoi a crescut cu 3%. Lira a fost tranzacţionată la închidere la 13,0790 faţă de dolar, cu aproximativ 0,8% mai sus decât închiderea de vineri. Unii economişti prevăd că inflaţia ar putea ajunge până la 50% până în primăvară, dacă nu se inversează direcţia politicii monetare. Goldman Sachs a spus că inflaţia va rămâne peste 40% pentru cea mai mare parte a anului 2022. ”Dobânzile ar trebui majorate imediat şi agresiv, deoarece acest lucru este urgent”, a spus Ozlem Derici Sengul, partener fondator la Spinn Consulting din Istanbul. Totuşi, este puţin probabil ca banca centrală să acţioneze, a adăugat ea, iar inflaţia anuală ”va ajunge probabil la 40-50% până în martie”, atunci când creşterile de preţuri administrate ar fi fost adăugate în mix, inclusiv o creştere a salariului minim cu 50%. Turcia are acum a opta cea mai mare inflaţie din lume, potrivit unei liste Trading Economics. Guvernul a luat măsuri la sfârşitul a anului trecut pentru a încuraja populaţia să îşi păstreze economiile în lire, într-o încercare de a inversa deprecierea monedei. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].