Ucraina se apropie cu pași repezi de 3 ani de război cu Rusia. Astăzi, țara condusă de Volodimir Zelenski a intrat în ziua cu numărul 1091.  

UPDATE 8:00 – SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Oficiali de rang înalt din Statele Unite şi Rusia s-au reunit la Riyadh, capitala Arabiei Saudite, pentru primele discuţii directe despre potenţiale negocieri de pace în Ucraina, în absenţa reprezentanţilor ucraineni.Întâlnirea a stârnit îngrijorare în rândul liderilor europeni.  Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff, scrie The Guardian. „Nu putem recunoaşte niciun fel de acorduri despre noi fără noi”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi dezacordul faţă de formatul discuţiilor UPDATE 7:00 – Preşedintele Volodimir Zelenski şi Prima Doamnă Olena Zelenska au sosit în vizită oficială în Turcia. Zelenski a anunţat acest lucru pe social media, relatează Ukrinform.

”Vizită oficială în Turcia, împreună cu Prima Doamnă. Întâlniri cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan şi Prima Doamnă Emine Erdoğan. Schimburi de prizonieri – toate eforturile vor continua pentru a ne aduce oamenii acasă”, a precizat Zelenski, care a adăugat că părţile vor discuta despre securitatea alimentară. Prima Doamnă va discuta despre diplomaţia educaţională şi culturală.

Potrivit Ukrinform, în Abu Dhabi, în timpul unei conferinţe de presă online cu jurnaliştii ucraineni, preşedintele Zelenski a declarat că Emiratele Arabe Unite vor deveni partenerul Ucrainei în crearea primului hub alimentar de pe continentul african.

UPDATE 6:19 – Președintele Macron: O pace “durabilă” trebuie să fie însoțită de “garanții de securitate puternice”

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat marți dimineață că o pace “de durată” în Ucraina trebuie să fie însoțită de “garanții de securitate puternice și credibile”, după convorbiri telefonice cu președinții Trump și Zelenski, relatează AFP.

“Ne dorim o pace puternică și durabilă în Ucraina. În acest scop, Rusia trebuie să își înceteze agresiunea și asta trebuie să fie însoțită de garanții de securitate puternice și credibile pentru ucraineni”, a scris el pe X după o întâlnire a unor lideri europeni la Paris.

“Dacă nu, riscul ar fi să vedem această încetare a focului sfârșind ca acordurile de la Minsk”, a adăugat Macron.

El s-a referit la pactele din 2014 și 2015 în vederea unei încetări a focului care nu au reușit să pună capăt durabil ciocnirilor dintre armata ucraineană și separatiștii susținuți de Moscova în estul Ucrainei.

Convorbirea cu Zelenski a venit după ce Macron a organizat o reuniune de urgență la Paris cu liderii europeni pentru a discuta despre răspunsul la schimbarea radicală a politicii SUA cu privire la Ucraina inițiată de președintele Donald Trump.

Liderii europeni se tem că președintele republican ar dori să negocieze un acord de pace cu Rusia în discuții care nu implică Kievul, și cu atât mai puțin Uniunea Europeană.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here