Sistemele de apărare antiaeriană au intrat în acțiune, luni, la primele ore ale dimineții, după atacuri rusești cu rachete în regiunea Kiev, au anunțat autoritățile locale. Serviciile de urgență au emis alerte de raid aerian în toată Ucraina.  

Noi informații de la administrația militară a Kievului: „Noaptea trecută inamicul a efectuat un alt atac aerian masiv asupra Ucrainei. Al doilea la rând în ultimele 3 zile. Potrivit informațiilor preliminare, rachetele au fost lansate de avioane strategice (Tu95MS). Alerta din capitală a durat aproximativ 3 ore. Încă o dată, rușii au atacat într-o manieră cuprinzătoare – cu rachete de croazieră și drone în același timp. Potrivit informațiilor preliminare, toate rachetele și dronele inamice au fost distruse în spațiul aerian al Kievului de către forțele noastre de apărare aeriană! Datele sunt în curs de actualizare. Conform ultimelor rapoarte, nu s-au înregistrat victime civile sau daune la clădirile rezidențiale sau la infrastructură.”

„Apărarea antiaeriană este activă!” anunțase anterior administrația regională din Kiev pe aplicația de mesagerie Telegram, după ce au fost raportate explozii în regiune.

„Păstrați-vă calmul! Rămâneți în adăposturi până când alarma antiaeriană se oprește!”, a adăugat aceasta.

Presa ucraineană a raportat, de asemenea, explozii în regiunile Dnipropetrovsk și Sumî.

Șeful Biroului Prezidențial al Ucrainei, Andrii Yermak, a spus și el că apărarea aeriană este activă și i-a îndemnat pe cetățeni să nu ignore sirenele de raid aerian, potrivit hotnews.ro.

Mulți locuitori ai capitalei au respectat alarma și s-au dus în adăposturile antiaeriene, inclusiv la metrou.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here