Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit în Germania pentru prima dată de la invazia militară pe scară largă lansată de Rusia anul trecut. 

“Deja la Berlin”, a scris preşedintele Zelenski pe Twitter, duminică devreme. “Arme. Pachet puternic. Apărare aeriană. Reconstrucţie. UE. NATO. Securitate”.

Already in Berlin. Weapons. Powerful package. Air defense. Reconstruction. EU. NATO. Security.

— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 13, 2023

 

După săptămâni de speculaţii, surse oficiale au confirmat sâmbătă vestea despre sosirea iminentă în Germania a liderului ucrainean.

Preşedintele Zelenski se afla în Germania, după ce s-a întâlnit sâmbătă în Italia cu câţiva lideri italieni şi cu Papa Francisc.

Liderul ucrainean intenţionează să accepte prestigiosul Premiu Carol cel Mare în cadrul unei ceremonii care va avea loc duminică după-amiază în oraşul Aachen din vestul Germaniei.

Premiul a fost acordat preşedintelui Zelenski şi poporului ucrainean în luna decembrie şi urmează acum să fie predat personal şefului statului ucrainean.

Premiul Carol cel Mare, un premiu în mare măsură simbolic, a fost înfiinţat în 1950 pentru a sărbători eforturile destinate unificării europene, scrie agerpres.ro.

Preşedintele Zelenski a primit premiul pentru eforturile sale de a contracara atacul Rusiei asupra ţării sale, au spus organizatorii. Nu a fost doar preşedintele poporului său şi comandantul şef al armatei ucrainene, au spus ei, dar şi “motivatorul, comunicatorul, motorul şi suportul între Ucraina şi marea sa varietate de susţinători”.

Anul trecut, liderul opoziţiei din Belarus Svetlana Tihanovskaia şi cele două colege ale sale, Maria Kolesnikova şi Veronika Zepkalo, au primit acest prestigios premiu.

Fostul cancelar german Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi Papa Francisc se numără, de asemenea, printre câştigătorii anteriori.

Nu au fost dezvăluite mai multe detalii despre programul preşedintelui Zelenski în Germania, fiind ţinute secrete din motive de securitate. Au existat însă speculaţii că se va întâlni la Berlin cu cancelarul Olaf Scholz şi cu preşedintele Frank Walter-Steinmeier.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here