Elveţia a acceptat, luni, să găzduiască un summit global de pace privind Ucraina, la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.
Elveţia, neutră, a acţionat şi anterior ca mediator pentru rezolvarea conflictelor şi ar putea acum să ajute la găsirea unei soluţii pentru războiul care a început când Rusia a trimis trupe în Ucraina, în 24 februarie 2022.
“La cererea preşedintelui ucrainean, Elveţia a acceptat să găzduiască un summit privind formula de pace”, a arătat guvernul elveţian. “Alte detalii sunt acum în curs de elaborare”.
Vorbind alături de omologul său elveţian, Viola Amherd, la o conferinţă de presă la Berna, Zelenski nu a oferit o listă extinsă a participanţilor la summitul de pace planificat, dar a dat de înţeles cine ar dori să participe.
“Suntem deschişi tuturor ţărilor care ne respectă suveranitatea şi integritatea teritorială la summitul de pace, aşa că trageţi concluzii despre pe cine invităm”, a declarat Zelenski.
Nici Zelenski, nici Amherd nu au oferit detalii despre data sau locul din Elveţia unde ar putea avea loc summitul. Ei au declarat că echipele lor vor începe să îl organizeze începând de marţi.
Zelenski se afla în Elveţia, unde urma să aibă întâlniri şi cu alţi lideri mondiali în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Printre demnitarii cu care s-ar putea întâlni ar fi premierul chinez Li Qiang, care se află de asemenea la Davos în această săptămână. Asta în condiţiile în care autorităţile de la Kiev au declarat, duminică, că este vital ca Beijingul să fie implicat în discuţiile pentru a pune capăt conflictului cu Rusia.