Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO „a suferit o lovitură” din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu agenția Reuters avută în timp ce părăsea Ucraina, luni seară, cu trenul, după o vizită de o zi la Kiev. Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 798 de război.  

UPDATE 6:10 – Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane la Odesa

Un atac rusesc cu rachete a ucis cel puţin trei persoane la Odesa, în sud-vestul Ucrainei, au informat autorităţile locale miercuri dimineaţa, informează AFP preluată de agerpres.

“Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite, a declarat primarul oraşului Odesa, Ghennadi Truhanov, pe reţeaua de socializare Telegram.

“Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor”, a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper.”Există daune la infrastructura civilă”, a adăugat el, fără a oferi alte informaţii.

Un atac cu rachete efectuat de forţele ruse luni la Odesa a ucis cinci persoane, potrivit oficialilor locali.

Port la Marea Neagră vital pentru exporturile ucrainene, oraşul Odesa este în mod regulat vizat de atacuri mortale cu rachete şi drone.

Rusia loveşte necruţător oraşele ucrainene de luni de zile şi a avansat pe frontul de est înainte de sosirea armelor americane, cruciale pentru Kiev.

UPDATE 5:17 – Concluziile lui Jens Stoltenberg, după vizita de la Kiev

 Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO „a suferit o lovitură” din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu agenția Reuters avută în timp ce părăsea Ucraina, luni seară, cu trenul, după o vizită de o zi la Kiev, relatează News.ro.

Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, spune că o modalitate de a evita viitoarele lipsuri în ajutorul militar pentru Ucraina este de a acorda NATO un rol mai mare de coordonare şi de a elabora un plan multianual care să precizeze clar contribuţiile aşteptate de la fiecare aliat.

El a înaintat o astfel de propunere celor 32 de membri ai NATO şi a spus că ar trebui să fie susţinută de un angajament financiar important. Diplomaţii spun că a fost lansată o propunere de 100 de miliarde de euro (107 miliarde de dolari) pentru o perioadă cinci ani.

„Acest lucru va face mai uşor de planificat. Va fi clar ce se aşteaptă de la fiecare aliat să livreze”, a declarat Stoltenberg, aşezat la o masă mică în vagonul său de tren şi apăsând din când în când cu un pix pe un carneţel NATO pentru a-şi sublinia punctele de vedere.

„Iar NATO poate juca apoi un rol mai important în asigurarea faptului că aliaţii îndeplinesc efectiv ceea ce au anunţat”, a arătat el.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here