Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 854 de război.
UPDATE 6:10 – Şeful Pentagonului şi ministrul rus al apărării au discutat la telefon despre linii deschise de comunicare
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit marţi la telefon cu ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, şi a discutat despre importanţa unor linii deschise de comunicare, a anunţat marţi Pentagonul.Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior al Forţelor Aeriene Patrick Ryder, a declarat jurnaliştilor că secretarul american a iniţiat conversaţia şi că aceasta a fost prima convorbire între Austin şi omologul său rus din martie 2023, când ministrul rus al apărării era Serghei Şoigu, transmit Reuters şi EFE.Belousov, economist de formaţie şi vicepremier în guvernul rus din ianuarie 2020, a preluat Ministerul Apărării la mijlocul lunii mai.
UPDATE 5:20 – Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri
Rusia a anunțat marți că a predat 90 de prizonieri de război ucraineni pe care îi deținea, în schimbul a 90 de soldați ruși deținuți în Ucraina, transferul fiind realizat în urma medierii Emiratelor Arabe Unite, informează AFP.
„La capătul procesului de negociere, 90 de militari ruși care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repatriați din teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, a afirmat Ministerul rus al Apărării în anunțul difuzat pe Telegram.
„La schimb, 90 de prizonieri de război din cadrul forțele armate ucrainene au fost predați”, a adăugat ministerul rus, precizând totodată că schimbul s-a efectuat sub „medierea umanitară” a Emiratelor Arabe Unite.
Ultimul schimb de amploare între cele două părți datează din februarie, când au fost schimbați câte 100 de prizonieri de fiecare parte, amintește AFP.