Ucraina a ajuns astăzi în ziua cu numărul 867. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat luni atacurile ruse împotriva mai multor oraşe din Ucraina care au provocat moartea a cel puţin 33 de persoane, dintre care unele în spitale, atacuri pe care le-a descris drept “deosebit de şocante”.  

UPDATE 8:10 Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri asupra Ucrainei chiar înaintea summit-ului NATO

Peste 170 de persoane au fost rănite, în timp ce cel puţin 37 au fost confirmate ca fiind ucise din cauza atacului rusesc din 8 iulie din întreaga ţară, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, citat de The Kyiv Independent. “Teroriştii ruşi trebuie traşi la răspundere pentru acest lucru. Simpla îngrijorare nu opreşte teroarea”, transmite preşedintele Ucrainei. În același timp, oficialii SUA transmit faptul că acest atac nu va schimba politica și nu i se va permite Ucrainei să lovească adânc în teritoriul Rusiei, informează News.ro.

UPDATE 5:20 – Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de marţi până joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.Administraţia Prezidenţială a informat într-un comunicat de presă că summitul din 2024 este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înfiinţarea NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, care a dovedit inclusiv în perioada dificilă de la declanşarea războiului împotriva Ucrainei că unitatea, solidaritatea şi hotărârea Aliaţilor reprezintă principalele sale avantaje strategice.Sursa citată subliniază şi că ţara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenenţă care a adus cetăţenilor români cele mai solide garanţii de securitate din istorie.”România este un aliat puternic şi responsabil, un furnizor relevant de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi dincolo de aceasta. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia la Washington că apartenenţa la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltării României democratice, profund angajate în arhitectura de securitate europeană şi cea euroatlantică”, se arată în comunicat.În cadrul summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii aliaţi vor agrea asupra întăririi şi a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare şi apărare colective.

UPDATE 4:10 – Biden promite noi măsuri pentru apărarea aeriană a Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden a denunţat luni atacurile care au făcut cel puţin 36 de morţi în Ucraina, “un memento atroce”, în opinia sa, a “brutalităţii” demonstrate de Rusia, şi a promis “noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei”, notează AFP.

“Împreună cu aliaţii noştri, vom anunţa noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei cu scopul de a ajuta la protejarea oraşelor şi civililor acesteia de loviturile ruseşti”, a declarat preşedintele american, care găzduieşte cu începere de marţi la Washington un summit NATO, alături, printre alţii, de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Rusia a întreprins luni un atac masiv împotriva unor oraşe din Ucraina, loviturile vizând Kievul fiind unele dintre cele mai grave din cei peste doi ani de invazie pe scară largă a Moscovei. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here