Este ziua cu numărul 879 de război. Declaraţia finală a summitului NATO menţionează că regiunea Mării Negre este de importanţă strategică pentru Alianţă şi precizează c ă aceasta va monitoriza în continuare evoluţiile din regiune, axându-se pe ameninţările de securitate. În plus de asta, aliaţii din NATO se angajează să sprijine Ucraina pe o “cale ireversibilă” spre integrare şi cer Chinei să înceteze orice sprijin pentru efortul de război al Rusiei împotriva Kievului. 

UPDATE 6:40 – Declaraţia finală a summitului NATO menţionează importanţa strategică a regiunii Mării Negre şi sprijinul pentru Republica Moldova

Regiunea Mării Negre este menţionată în declaraţia finală alături de cea a Balcanilor de Vest, aliaţii afirmând că “rămânem puternic angajaţi pentru securitatea şi stabilitatea lor”, relatează Agerpres.”Vom continua să dezvoltăm dialogul politic şi cooperarea cu Balcanii de Vest pentru a susţine reformele, pacea regională şi securitatea, şi a contracara influenţele maligne, inclusiv dezinformarea, ameninţările hibride şi cibernetice din partea unor actori statali şi nestatali”, menţionează liderii aliaţi în textul adoptat privind această regiune.”Rămânem dedicaţi faţă de angajamentul continuu al NATO în Balcanii de Vest, inclusiv prin intermediul forţei NATO din Kosovo (KFOR)”, se mai precizează în textul citat.În ceea ce priveşte regiunea Mării Negre, liderii aliaţi îşi reafirmă “sprijinul continuat pentru eforturile aliaţilor regionali îndreptate către susţinerea securităţii, siguranţei, stabilităţii şi libertăţii navigaţiei în regiunea Mării Negre, inclusiv, dacă este potrivit, prin intermediul Convenţiei de la Montreux din 1936”.De asemenea, liderii aliaţi “salută activarea de către trei aliaţi de la Marea Neagră a Black Sea Mine Countermeasures Task Group”. Iniţiativa este una comună a Turciei, României şi Bulgariei şi a fost lansată în ianuarie acest an, în urma semnării unui acord trilateral la Istanbul.”Vom monitoriza şi evalua în continuare evoluţiile în regiune şi vom mări gradul de conştientizare al circumstanţelor, cu o concentrare specială pe ameninţările la securitatea noastră şi la potenţialele oportunităţi pentru o cooperare mai strânsă cu partenerii din regiune, dacă va fi potrivit. NATO susţine aspiraţiile euroatlantice ale ţărilor interesate din această regiune”, mai precizează declaraţia finală.În ceea ce priveşte Republica Moldova, aliaţii fac apel la Rusia “să retragă toate forţele din Republica Moldova şi Georgia, staţionate acolo fără consimţământul lor”.În acelaşi timp, sprijinul pentru Republica Moldova este menţionat la un punct referitor la importanţa parteneriatelor NATO în asigurarea “unei abordări de securitate la 360 de grade”.În acest context, susţin aliaţii, “salutăm eforturile Modovei de a continua reformele democratice şi progresele sale, cum este şi cazul Bosniei şi Herţegovina, cu integrarea europeană, şi suntem dedicaţi sprijinirii capabilităţilor lor de securitate şi apărare şi dezvoltării capacităţii lor de a contracara ameninţări hibride”.

UPDATE 5:20 – Stoltenberg: Viitorul Ucrainei este în NATO

Declaraţia finală a summitului adoptată de liderii statelor aliate conform căreia drumul Ucrainei către NATO este “ireversibil” arată că Alianţa este dedicată aderării acestui stat, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, miercuri, la Washington.

“Este un mesaj puternic din partea aliaţilor NATO că vrem cu adevărat ca Ucraina să adere, că lucrăm cu Ucraina pentru a face acest lucru să se întâmple”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de la summitul NATO.

Declaraţia finală anunţă înfiinţarea Misiunii de asistenţă pentru securitate şi instruire pentru Ucraina (NSATU) care să coordoneze furnizarea de echipament militar şi instruire pentru Ucraina de către ţările aliate şi partenere.

“NSATU nu va face, conform legii internaţionale, ca NATO să fie parte a conflictului. Va susţine transformarea apărării Ucrainei şi a forţelor sale de securitate, permiţând continuarea integrării lor cu NATO”, se mai menţionează în text.

De asemenea, mai menţionează declaraţia finală, “Aliaţii intenţionează să furnizeze o finanţare minimă de bază de 40 de miliarde de euro anul viitor şi să furnizeze niveluri sustenabile de asistenţă de securitate pentru ca Ucraina să învingă”.

În acelaşi timp, declaraţia finală “salută decizia secretarului general de a numit un reprezentant senior al NATO în Ucraina”.

“Viitorul Ucrainei este în NATO. Ucraina a devenit tot mai interoperabilă şi integrată politic cu Alianţa. Salutăm progresul concret pe care Ucraina l-a făcut de la summitul de la Vilnius asupra reformelor democratice, economice şi de securitate necesare. În timp ce Ucraina continuă această muncă vitală, vom continua să o sprijinim pe drumul său ireversibil către integrarea deplină euroatlantică, care include calitatea de membru NATO”, se mai menţionează în declaraţia finală pe tema Ucrainei.

“Reafirmăm că vom fi în poziţia de a face o invitaţie Ucrainei să adere la Alianţă când aliaţii sunt de acord că toate condiţiile sunt îndeplinite. Deciziile summitului luate de NATO şi de Consiliul NATO-Ucraina, combinate cu activitatea în desfăşurare a aliaţilor, reprezintă o punte către aderarea Ucrainei la NATO”, mai menţionează şefii de stat şi de guvern în declaraţia finală.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here