Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 897 de război. O schimbare de tactică a armatei ucrainene a pus pe jar autoritățile de la Moscova. Totul, în urma unei incursiuni puternice a armatei Kievului în regiunea rusă Kursk, situată la graniţa cu Ucraina. Drept urmare, în zona respectivă a fost instituită, miercuri starea de urgenţă.  

UPDATE 6:20 – Washingtonul va cere Kievului explicaţii cu privire la incursiunea militară ucraineană în regiunea rusă Kursk

Statele Unite vor contacta Ucraina pentru a primi explicaţii despre incursiunea lansată marţi de armata ucraineană pe teritoriul Rusiei în regiunea Kursk, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

“Vom contacta armata ucraineană pentru a afla mai multe despre obiectivele” acestei operaţiuni militare, asupra căreia Ucraina nu a informat în prealabil Statele Unite, a menţionat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american Joe Biden, răspunzând unei întrebări din partea presei pe acest subiect.

Ucraina a pornit marţi o ofensivă mecanizată peste graniţă în regiunea rusă Kursk, unde conform unor relatări neconfirmate trupele ucrainene au înaintat circa 15 kilometri în direcţia centralei atomoelectrice Kursk şi au ocupat cel puţin 11 sate.

Armata ucraineană a profitat de slaba prezenţă în acea zonă a trupelor ruse, care între timp au fost nevoite să desfăşoare acolo rezerve pentru a respinge atacul.

În timp ce Kievul păstrează tăcerea, unii comentatori consideră că prin această incursiune armata ucraineană urmăreşte să forţeze Rusia să-şi redistribuie forţe de pe alte sectoare ale frontului din interiorul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să avanseze constant şi ameninţă puncte strategice ale armatei ucrainene.

Alţii cred însă că prin astfel de acţiuni Kievul sacrifică inutil trupe preţioase, de care are mare nevoie în timp ce mobilizarea unor noi soldaţi pentru a compensa pierderile după aproape doi ani şi jumătate de război decurge lent.

UPDATE 4:10 – Stare de urgenţă în regiunea rusă Kursk, confruntată cu o ofensivă ucraineană

Starea de urgenţă a fost instituită miercuri în regiunea rusă Kursk, a anunţat guvernatorul interimar al acestei regiuni situate la graniţa cu Ucraina şi care se confruntă de marţi cu o incursiune puternică a armatei ucrainene, transmite AFP.

“Situaţia operaţională rămâne dificilă în zonele de frontieră. Pentru a elimina consecinţele intrării forţelor inamice, am decis să institui starea de urgenţă”, a anunţat guvernatorul Alexei Smirnov pe Telegram.

Armata rusă a confirmat miercuri continuarea luptelor în regiunea Kursk frontalieră cu Ucraina, unde armata ucraineană a lansat în ziua precedentă o incursiune mecanizată, profitând de desfăşurarea slabă a armatei ruse în respectiva zonă, ceea ce a permis trupelor ucrainene să pătrundă relativ uşor în profunzime în această operaţiune descrisă de bloggeri militari ruşi drept o ofensivă în toată regula.

Război în Ucraina, ziua 897/Foto: Profimedia

Potrivit Moscovei, trupele ucrainene au atacat această regiune cu circa o mie de soldaţi, sprijiniţi de zeci de tancuri şi blindate, în timp ce bloggeri militari ruşi, care critică incompetenţa comandamentului armatei ruse, estimează că ar fi de fapt circa 2.000 de soldaţi ucraineni angajaţi în ofensiva în care armata ucraineană a pătruns cel puţin 15 kilometri în profunzimea teritoriului rus şi a ocupat cel puţin 11 sate.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here