Ucraina a distrus sau avariat peste 200 de facilități militare din Rusia pe parcursul ultimelor 12 luni folosind tactica „roiurilor de drone”, a scris ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, într-un articol de opinie publicat în revista Forbes Ukraine. Ucraina se află în ziua 944 a războiului.
„Astăzi, dronele ucrainene zboară peste 1.000 de kilometri, ajungând la Murmansk și în regiunea Volga, distrugând rafinării de petrol și aerodromuri rusești”, a afirmat Umerov.
Printre țintele forțelor ucrainene s-au numărat centre de control, aerodromuri, nave, sisteme de apărare antiaeriană și baze militare rusești, a mai scris Umerov.
Conform ministrului, Ucraina și-a sporit capacitățile militare cu rază lungă de acțiune „de mai multe ori” în acest an.
În special, în 2024, Ministerul Apărării a contractat drone în valoare totală de peste 21 de miliarde de grivne (507,6 milioane de dolari) și muniție pentru drone în valoare de 9 miliarde de grivne (217,5 milioane de dolari), a precizat oficialul ucrainean.
Armata ucraineană s-a dovedit a fi un pionier în tehnologia dronelor, folosind modalități inovatoare de a submina avantajul Rusiei în materie de muniție și număr de soldați, a mai susținut el.
Dronele aeriene au fost utilizate pentru a lovi elicoptere rusești sau pentru ataca, cu termit incendiar (în cazul așa-numitelor „dronele dragon”), pozițiile de la sol ale adversarului, în timp ce dronele navale au fost o componentă-cheie în răsturnarea dominației Rusiei în Marea Neagră, conform sursei citate.