Armata israeliană a bombardat încă o şcoală care adăposteşte persoane strămutate, a cincea în opt zile, ucigând cel puţin 15 persoane, potrivit Protecţiei civile din teritoriul palestinian, relatează AFP.  

Decizia Hamas de a părăsi negocierile a venit la o zi după ce un atac israelian letal l-a vizat pe şeful militar al mişcării islamiste palestiniene, Mohamed Deif, şi s-a soldat cu moartea uneia dintre rudele acestuia, potrivit Israelului.

Un oficial Hamas a declarat că Mohamed Deif este în viaţă, “bine” şi “supraveghează direct operaţiunile”.

Un alt oficial Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea a decis să se retragă din negocierile indirecte de încetare a focului cu Israelul, purtate prin intermediul ţărilor mediatoare, Qatar, Egipt şi Statele Unite, denunţând “masacrele” israeliene “împotriva civililor neînarmaţi”.

 

  

Cu toate acestea, Hamas “este gata să reia negocierile”, atunci când Israelul “va dovedi seriozitate, pentru a încheia un acord de încetare a focului” asociat cu un schimb de prizonieri palestinieni pentru ostaticii deţinuţi în Gaza de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Duminică, 14 iulie, armata israeliană a bombardat din nou o şcoală a UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, care adăpostea persoane strămutate în tabăra Nousseirat din centrul Fâşiei Gaza, susţinând că a “lovit terorişti”.

Aceasta a susţinut că respectiva clădire era “folosită ca ascunzătoare” şi ca bază pentru “atacuri” împotriva trupelor israeliene. Bombardarea clădirii şcolii Abu Araban, “unde locuiesc mii de persoane strămutate, a provocat moartea a 15 persoane”, în principal femei şi copii, a declarat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Basal.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here