Un bărbat şi-a înjunghiat soţia din cauza geloziei, iar victima a avut nevoie de operaţie pentru a-i fi salvată viaţa. Rana femeii era adâncă de zece centimetri. Agresorul este căutat de poliție. 

Un bărbat din judeţul Gorj şi-a înjunghiat soţia din cauza geloziei, iar victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţă. Rana suferită a avut o profunzime de zece centimetri. Agresorul este căutat, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Reprezentaţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat, marţi, că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.  ”În seara zilei de 22.09.2024, în jurul  orelor 20:00, aflându-se la domiciliul său situat pe raza satului Strâmba-Jiu, din oraşul Turceni, Gorj, pe fondul consumului de alcool, fiind animat de sentimente de gelozie, inculpatul L.D.F. a exercitat acte de agresiune fizică asupra soţiei sale L.I.R., aplicându-i o  lovitură cu un cuţit în regiunea lombară stângă, producându-i leziuni care au necesitat circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei”, au precizat procurorii.  Ei au adăugat că rănile suferite i-au pus femeii viaţa în pericol.  ”Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa unui tratament medico-chirurgical aplicat de urgenţă. Din conţinutul concluziilor medico-legale rezultă că plaga produsă urmare a atacării victimei cu un cuţit, are o profunzime de 10 centimetri şi două ramificaţii  de circa 1 cm fiecare în formă de «Y», , cu deschidere inferioară.Procurorul a constatat că atacul asupra victimei s-a produs prin surprindere, agresorul lovind victima cu cuţitul în zona sus-menţionată, continuând atacul şi după ce lama cuţitului a pătruns în corpul victimei, existând două ramificaţii ale plăgii penetrante”, a mai precizat sursa citată.  Anchetatorii au menţionat că bărbatul a acţionat ”cu intenţia directă de a produce moartea acesteia, lovitura fiind aplicată cu intensitate deosebită cu un obiect tăietor înţepător, apt să producă moartea, interesând zone vitale respectiv regiunea toraco-abdominală stângă intercostală”. Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă în lipsă a agresorului, aceasta fiind admisă de Tribunalul Gorj. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here