Regele Charles al III-lea urcă pe tronul britanic după cea mai longevivă domnie, cea a mamei sale, Elisabeta a II-a. Regina a condus Regatul Unit timp de 70 de ani. Este puțin probabil ca un alt suveran să atingă o astfel de longevitate, întrucât Regele Charles urcă pe tron la 74 de ani, iar fiul său William, următorul în linia de succesiune, împlinește în curând 41 de ani.
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, a urcat pe tron în anul 1952, după ce tatăl său, George al 6-lea a murit.
Elisabeta a II-a și-a dedicat întreaga viață îndatoririlor regale. A fost comandantul suprem al forţelor armate şi liderul Bisericii Angliei. Regina îl desemna pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi și avea sub patronajul său peste 600 organizaţii caritabile. Despre viața sa de familie s-au răspândit de-a lungul timpului numeroase informații. S-a vorbit despre relația pe care Regina o avea cu cei 4 copii ai săi, iar cea mai controversată pare să fi fost cea cu fiul cel mare, Regele Charles. Copilăria lui a fost departe de atenția părinților, întrucât Regina și prințul consort erau mai mereu în deplasări. Relația părinte-copil a fost una problematică, iar certurile s-au amplificat în momentul în care Charles s-a căsătorit cu Prințesa Diana, care a evitat deseori cutumele regale. Totuși, regina l-a criticat pe Charles atunci când i-a descoperit relația extraconjugală cu Camilla. Charles și Diana s-au separat, iar după moartea prințesei, Regina a inaugurat o fântână în memoria Dianei, în apropierea reședinței regale.
În 2011, Elisabeta s-a aflat în fruntea familiei cu ocazia nunții Prințului William de Wales, fiul cel mare al lui Charles și al Dianei.
Începând din 2016, regina şi-a limitat programul de vizite peste hotare dar a continuat să primească la Palatul Buckingham înalţi oaspeţi din străinătate. Totodată a transferat numeroase îndatoriri regale prinţului Charles, moştenitorul tronului, fiului cel mare al acestuia, William, şi altor oficiali regali.
În ultimii ani de viață, suverana a avut câteva probleme de sănătate mai serioase. Din cauza acestora, a lipsit de la Jubileul de Platină. În plus, pe 9 aprilie 2021 s-a stins din viață soțul reginei, prințul consort Phillip, la vârsta de 99 de ani. Regina Elisabeta a 2-a, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, s-a stins un an mai târziu, la 96 de ani.