Mirosul de usturoi din gură poate fi extrem de neplăcut, atât pentru cel care l-a consumat, dar mai ales pentru cei din jurul lui. Iată câteva remedii care te vor ajuta să scapi de mirosul neplăcut din gură, după ce ai mâncat usturoi. Mirosul de usturoi din gură poate fi combătut
Toată lumea știe că usturoiul este una dintre cele mai benefice plante și condiment, totodată. Este o plantă medicinală, fiind cea mai adaptabilă din lume.
Usturoiul este cea mai bună alegere pentru tratarea răcelilor, gripelor, durerilor de gât și al digestiei leneșe. De asemenea, usturoiul activează producția de leucocite, stimulând sistemul imunitar. Datorită componentelor sale sulfuroase și uleiurilor esențiale este un antiseptic, antimicrobian și antibacterian puternic, atât pentru uz extern, cât și intern. Ajută la tratarea mai multor tipuri de infecții.
Cercetările au demonstrat faptul că este eficient împotriva mai multor tipuri de bacterii rezistente la antibiotice. Poate fi folosit și pentru tratarea viermilor intenstinali, ajută la menținerea colesterolului în limite normale și este ideal pentru evitarea mai multor probleme circulatorii.
Alte studii au demonstrat faptul că ajută la scăderea glicemiei, ceea ce îl face un ajutor util în cazul diabetului de tip 2.
Pe lângă toate aceste beneficii pe care le aduce sănătății, usturoiul este pur și simplu gustos, fiind condimentul de bază al multor preparate.
Usturoiul crud sau gătit?
Conform unor studii, usturoiul gătit este mai puțin puternic, însă, majoritatea ingredientelor sale rămân active. Dar, pentru a beneficia de toate proprietățile sale medicinale, ideal este să-l consumi în stare crudă.
Îl poți transforma într-un mujdei delicios, preparat cu smântână sau cu ulei de măsline și plante aromatice. Poți folosi rozmarin, oregano, cimbru, poate și puțină pudră de curcuma pentru a potența efectul antibacterian.
Bineînțeles, după ce ne înfruptăm cu deliciosul mujdei, vine întrebarea cum putem anihila mirosul din gură, astfel încât să nu-i deranjăm pe cei din jur.
Cum combați mirosul de usturoi din gură
Cea mai bună metodă este să-i poftim la masă și pe cei din jurul nostru, astfel nimeni nu va fi deranjat de mirosul emanat. Însă, pe lângă asta mai există câteva metode naturale pentru a scăpa de mirosul neplăcut rămas în urma consumului de usturoi.
Una dintre ele este să consumi împreună cu usturoiul sau imediat după ce l-ai mâncat, câteva frunze de pătrunjel. Pătrunjelul verde are un puternic efect de anihilare a mirosurilor neplăcute.
Citește continuarea pe sursa: Almanah Online