Liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, a comentat propunerea surprinzătoare a Elenei Lasconi, candidată la președinție, care a declarat că, în cazul unei victorii, l-ar nominaliza pe liberalul Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru.
Nicolae Ciucă a anunțat recent că el, împreună cu alți lideri din cadrul Partidului Național Liberal, i-au propus lui Ilie Bolojan să își asume o poziție mai înaltă în administrație, sugerându-i funcția de premier. În contextul discuției, Ciucă a subliniat realizările remarcabile ale fostului primar al Oradei, recunoscut la nivel național pentru transformările pozitive aduse orașului său, evidențiind astfel calitățile de lider ale lui Bolojan. Cu toate acestea, edilul Oradei a refuzat oferta.
Liderul liberalilor a comentat și declarația făcută de Elena Lasconi, conform căreia aceasta, în cazu în care câștigă titlul suprem în stat, l-ar nominaliza pe Ilie Bolojan ca premier . Liderul PNL este de părere că aceasta „este o dovadă de slăbiciune a USR că nu au un om în interiorul partidului să-l identifice cu competenţe premierului”.
„Ce a încercat doamna Lasconi, a aflat probabil de la noi că eu personal şi noi, conducerea partidului am vorbit preşedinte Bolojan să îl determinăm să vină la următorul nivel administrativ şi anume pentru poziţia de premier, domnia sa a zis că în acest moment după atâţi ani de activitate a zis că nu-şi doreşte să mai continue decât pe mandatul pe care îl are acum şi vă spun cât se poate de sincer şi de onest, aşa a fost discuţia şi răspunsul pe care l-a dat domnia sa. Şi aşa, aşezat, cum îl ştiu, nu cred că-i răspundea doamnei Lasconi pentru că nu avea ce să-i răspundă. Ştiţi cum se zice: doamna Lasconi încearcă marea cu degetul”, a afirmat Nicolae Ciucă într-un interviu tv.