Pentru cei ce nu știu, lahmacun este un cuvânt provenit din limba arabă și înseamnă aluat cu carne. Practic, este o versiune a celebrei pizza din Italia, dar preparată cu carne tocată. 

Dacă și tu vrei să prepari această pizză turcească, trebuie să știi din start că e extrem de simplu să o faci. Ține minte să folosești carne mai grasă, este indicat să o cumperi pe cea care conține 15-20% grăsime.

 

Primul pas cu care vei începe va fi să amesteci 160 g de făină împreună cu zahărul, drojdia și apă. O să obții un aluat umed pe care va trebui să îl acoperi și să îl lași într-un loc călduros timp de 1-2 ore. În tot acest timp, aluatul o să își dubleze mărimea.

 

După ce au trecut cele două ore, amestecă aluatul împreună cu restul de făină, sare și ulei de măslină. Frământă totul până ce obții un aluat elastic, o să dureze în jur de 5-10 minute. Asigura-te că aluatul nu se încălzește prea tare, iar dacă se întâmplă asta mai pune-l la frigider timp de 10-15 minute și pe urmă frământă-l din nou.

 

Atunci când iei puțin aluat, îl întinzi și acesta devine că o foaie subțire înseamnă că este gata. Următorul pas va fi să îl acoperi și să îl mai lași să crească timp de o ora, până ce își va dublă iarăși mărimea.

După ce a trecut o ora, înseamnă că aluatul a crescut și va fi timpul să preîncălzești cuptorul. Folosește cea mai mare temperatura!

 

Aluatul va trebui împărțit în 6-8 părți egale. Lasă-le un pic acoperite până ce te vei ocupă de ingredientele pentru topping. Roșiile se toacă mărunt, la fel și ceapă, iar apoi cățeii de usturoi și pătrunjelul.

 

Toate ingredientele pentru topping se vor amestecă, iar dacă este prea ud de la zeamă lăsată de roșii va trebui să o scurgi un pic. Adaugă peste ingrediente carnea tocată, pastă de roșii, pastă turcească de ardei iute, sare și piper, iar apoi amestecă până la omogenizare.

Pasul următor va fi să iei o bucată de aluat pe care să o întinzi sub formă de pizza. Adaugă pe deasupra un strat subțire de topping, nu foarte gros pentru că faci lahmacun, nu o pizza italienească!

 

Bagă aluatul la cuptor și lasă-l să se remenească timp de 5-8 minute, în funcție de cuptorul pe care îl ai. Opțional poți folosi o piatră pentru pizza. Nu uită să pui și o hârtie de copt pe tavă!

 

Înainte să servești această pizză turcească nu uită să storci și un pic de lămâie pe deasupra. Va fi absolut delicioasă și plină de savoare!

Reteta lahmacun – ingrediente Timp de preparare15 minuteTimp de gatire10 minuteTimp total25 minute Portii: 6-8IngredienteIngrediente lahmacun250 g faina3 g drojdie uscata sau 12 g drojdie proaspata160 ml apa5 g sareun praf de zahar½ lingurita ulei de maslineTopping250 g rosii200 g carne tocata (miel sau miel amestecat cu vita)1 ceapa2 catei de usturoi1 lingura pasta de rosii1 lingura pasta turceasca de ardei iute1 legatura patrunjel verdecateva felii de lamaie

SURSA

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here