Omul de afaceri Gabi Bădălău, cunoscut pentru relația tumultuoasă cu Bianca Drăgușanu, a început promovarea petrecerii de Revelion pe care o organizează la restaurantul de lux pe care îl deține. Prețul pentru cei care vor să petreacă noaptea dintre ani la restaurantul afaceristului depășește suma de o mie de lei. Printre artiștii care vor cânta în noaptea de Revelion se numără și Lidia Buble sau Florin Salam. Fiul baronului PSD face petrecere cu manele și vedete de Revelion
Petrecerea de Revelion care va avea loc la restaurantul din Bolintin a lui Gabi Bădălău se anunță a fi un eveniment fastuos. Omul de afaceri a anunțat că vedete de top vor participa la petrecerea, iar printre ele se numără Daniel Buzdugan, chef Gabriel Dima sau cântăreți precum Florin Salam și Lidia Buble. Tematica petrecerii este „Bal Mascat”, iar cei prezenți se vor bucura de un impresionant foc de artificii.
Gabi Bădălău este fiul baronului Nicolae Bădălău… Atât tatăl cât și fiul au fost anchetați și trimiși în judecată pentru luare de mită și trafic de influență.Nicolae Bădălău este și el un amator de petreceri și de manele. Recent, la un botez din Bolintin, politicianul a primit în dar o dedicație controversată.