Vicepremierul Kelemen Hunor afirmă, referindu-se la revocarea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii, că această decizie nu se comentează, ci se aplică. El a precizat că UDMR acceptă această decizie şi susţine coaliţia.

”Azi dimineaţă m-a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu despre decizia de a-l demite pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Demiterea unui ministru este prerogativa constituţională exclusivă a premierului, această decizie nu se comentează, ci se aplică. UDMR acceptă această decizie, şi susţinem coaliţia, deoarece împreună ne-am asumat responsabilitatea pentru conducerea ţării. Avem nişte deziderate mari, importante pentru ţară, trebuie numit un ministru nou în fruntea ministerului cât mai curând, şi continuăm conform acordului de coaliţie”, a precizat liderul UDMR, Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii, premierul Florin Cîţu transmiţând miercuri preşedintelui Klaus Iohannis documentele necesare. Şi secretarul de stat Andreea Moldovan a fost eliberată din funcţie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here