Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că decizia premierului de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu este un gest de responsabilitate, chiar dacă vine târziu. Acesta a adăugat că noua moţiune simplă depusă de social-democraţii împotriva lui Voiculescu rămâne acum fără obiect.

„Moţiunea simplă prima care a fost repsinsă a trebuit depusă din nou, zilele trecute. Se pare că evidenţa faptelor a depăşit orice fel de închipuire şi practic am ajuns în situaţia în care Ministerul Sănătăţii funcţiona în afara Guvernului, aşa cum funcţiona în afara intereselor cetătăţenilor. Moţiunea nu mai are obiect. Nu poţi să supui la vot un act, o moţiune impotriva unei persoane care nu mai e ministrul Sănătăţii. Eu consider că e un gest de responsabilitate a prim-ministrului, deşi vine târziu”, a afirmat Rafila miercuri la Parlament.  Chestionat dacă Adrian Wiener este o variantă bună la conducerea Ministerului Sănătăţii, Rafila a răspuns: „Portofoliul de la Sănătate trebuie preluat de un om cu experienţă, care cunoaşte sistemul de sănătate. Domnul doctor Wiener a fost director de spital şi trebuie să acordăm prezumpţia competenţă şi de bună credinţă. timpul rămâne să demonstreze acest lucru. Important este să nu politizeze sănătatea publică, aşa cum a făcut Vlad  Voiculescu. Dacă domnul doctor Adrian Wiener va apela la specialişti, oameni calificaţi, dacă va avea o gândire la modul de organizare a asistenţei medicale, atunci cu siguranţă se pot vedea rezultate”. Acesta a adăugat că nu crede că Alianţa USR-PLUS va ieşi de la guvernare. „Eu nu cred că USR-PLUS va pleca de la guvernare, pentru că modul în care încearcă să ţină de funcţii, în ciuda evidenţei şi a incompetenţei şi la alte ministere, îmi demonstrează că dorinţa lor nu e de a pleca de la guvernare, ci dimpotrivă”, a explicat Rafila. Vlad Voiculescu va fi revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii, premierul Florin Cîţu transmiţând miercuri preşedintelui Klaus Iohannis documentele necesare. De asemenea, premierul a decis demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a Andreei Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de miercuri.  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here