Locuitorii Sectorului 1 au fost lăsați de izbeliște chiar de către cei care îi conduc. În cel mai bogat sector din Capitală sunt multe străzi neasfaltate, gunoaie, iar șobolanii se plimbă în voie. 

De când și-a preluat mandatul, Clotilde Armand nu a asfaltat nici măcar o stradă. Asta în condițiile în care, spun oamenii, bani la buget ar fi, dar nu există interes. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să obțină un punct de vedere din partea lui Clotilde Armand, însă primarul nu ne-a răspuns. 

În cel mai bogat sector, multe dintre străzi arată ca în evul mediu. Locuitorii sunt revoltați, mai ales că impozitele sunt foarte mari.

„În momentul când ninge sau plouă nu se poate intra decât cu cizmele până sus la șolduri. Copiii și nepoții nu au unde să se joace, nu pot ieși din curte”, a spus un cetățean reporterilor Realitatea Plus.

„În ultimii patru ani e dezastru am încercat să punem noi piatră să punem, din buget propriu, da, n-avem de unde”, a mai spus un localnic revoltat.

Șefii AUR din județe vor fi testati cu detectorul de minciuni de teama trădării. „Da. Se face test de integritate”

Mai mult de atât, în unele cartiere nici măcar nu există stație de autobuz, iar oamenii au cu greu acces la transportul public în comun.

„Nu e niciun mijloc de transport. Suntem în sectorul 1. Nenumărate sesizări, sute, toți vecinii de aici, degeaba”, au mai spus cetatenii.

Oamenii spun că s-au săturat de situația actuală, de lipsurile din cartier și de mizeria de pe străzi. În ultimii patru ani de zile nu au văzut nicio schimbare, iar lucrurile nu par că se vor îmbunătăți prea curând.  

Acuzații grave la adresa Codruței Kovesi: Motivele ascunse pentru care a preluat dosarul vaccinurilor

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here