Sute de tineri, cei mai mulţi participanţi la festivalul “Beach, Please!”, au fost nevoiţi să aştepte trenul în soare, luni, pe peronul haltei CFR din Costineşti, în condiţiile în care nu există copertină şi niciun loc cu umbră în staţia de cale ferată de pe litoral. Oficialii CFR afirmă că regretă situaţia şi transmit scuze, subliniind că halta Costineşti, alături de cea de la Neptun, se află într-un proces de modernizare.
În imaginile surprinse pe peronul haltei din staţiunea Costineşti se văd sute de tineri care aşteaptă trenul în soare.
„Regretăm situaţia semnalată de dumneavoastră şi transmitem scuze întregului grup de călători, care este nevoit, în această perioadă cu temperaturi ridicate, să aştepte sosirea trenului în aer liber, pe un peron fără copertină. După cum am informat în luna mai a acestui an, atât halta Costineşti Tabără, dar şi Neptun, au intrat în programul de modernizare, contractele fiind semnate în data de 15 mai a acestui an. Ambele obiective feroviare au, din acest an, finanţare asigurată, pentru modernizare, din fonduri nerambursabile prin Programul Transporturi”, au transmis, luni, reprezentanții CFR.
Compania precizează că lucrările sunt realizate de o asociere de firme româneşti, care are ca termen de implementare a contractului de 12 luni, dintre care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 8 luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor. „Ne dorim ca această asociere de firme româneşti să reuşească finalizarea lucrărilor conform termenului din contract, iar din sezonul estival viitor să le putem oferi călătorilor condiţii mai bune pentru aşteptarea trenurilor”, mai arată sursa citată.