Românca din Câmpulung care a dispărut în urmă cu 9 zile în timp ce se afla în vacanță, în Turcia, a fost găsită într-un spital de psihiatrie. Descoperirea a fot făcută la doar câteva ore după ce Poliția Română a dat-o oficial în urmărire internațională.
Nicoleta Toma are 39 de ani și a dispărut în urmă cu o săptămână în timpul vacanței de la Istanbul. Ea ajunsese acolo cu o prietenă din liceu, însă cele două s-au certat, iar Nicoleta a plecat cu un taxi din hotel și nu s-a mai întors. Acum a fost descoperită într-un spital de psihiatrie, iar autoritățile urmează să afle cum a ajuns turista acolo.
“În ziua de 19 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi în scris cu privire la faptul că Nicoleta Melania Toma, de 39 de ani, cu domiciliul în Câmpulung, aflată în vacanţă pe teritoriul Turciei, a plecat voluntar de la locul de cazare, fără a reveni în ţară sau a comunica cu familia. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş sunt în contact cu autorităţile statului turc, pentru depistarea femeii în cauză”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, din verificările efectuate a reieşit că femeia ar fi plecat cu un taxi de la locul de cazare din Istanbul către aeroport, urmând să plece spre România în dimineaţa zilei de 18 august. Ea nu s-a îmbarcat şi nici nu a putut fi contactată ulterior. De asemenea, nu s-ar fi îmbarcat nici ulterior, la zborul din 22 iulie, dată la care se termina sejurul, conform programării iniţiale.
“La acest moment, femeia este în continuare căutată la nivel internaţional, fiind efectuate verificări atât de către poliţiştii români, căt şi de către autorităţile turce, femeia fiind urmărită la nivel internaţional”, se mai menţionează în comunicat.Dispariție misterioasă în Turcia: o româncă de 39 de ani este de negăsit. Femeia se afla în vacanță cu o prietenă