Naţionala de baschet 3×3 a României a avut şansa neaşteptată de a concura pentru un singur loc calificant la JO de la Tokyo, la turneul de la Debrecen, însă a pierdut toate partidele în care a evoluat. Echipa României, formată din jucătorii Christian Chiţu, Alexandru Coconea, Sebastian Costeiu şi Cristian Mâinea, a pierdut partidele din grupa B, 9-22 cu Mongolia şi 16-21 cu Ungaria, şi a încheiat pe locul 3. Sistemul competiţiei i-a permis să mai joace un meci de baraj, pentru un loc în semifinale, însă a pierdut, duminică, şi cu Slovenia, scor 12-21. Astfel a ratat şansa de a avansa în semifinale, cu culoar spre finală şi câştigarea acesteia, în vederea calificării la JO de la Tokyo. Turneul, denumit de FIBA Universality Olympic Qualifying Tournament, s-a desfăşurat la Debrecen (Ungaria), cu două locuri disponibile pentru Tokyo, câte unul la masculin şi feminin. Naţionala similară feminină a României este calificată, în premieră, la JO de la Tokyo, şi se pregăteşte de câteva luni pentru competiţia din Japonia,programată între 23 iulie şi 8 august. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].