România importă masiv legume. Acum, la început de primăvară, tarabele din piețe sunt pline cu ceapă, usturoi, roșii și cartofi de la străini. Potrivit specialiștilor, Germania, Italia, Olanda, Belgia sau Austria sunt țările care ne ajută să acoperim necesarul de consum. Problema e că pentru creșterea lor se folosesc de până la 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât folosesc agricultorii români. Totodată sunt și foarte scumpe.  

Datele arată că, în prezent, în România sunt 4.000 de hectare de solarii și sere folosite pentru legume. Asta în condițiile în care ar fi nevoie de cel puțin 20.000 de hectare, pentru a acoperi necesarul de consum. În lipsa acestora, țara noastră importă masiv legume.

„Cumpărai cu 15 lei ceapă, scrie pe plăcuțe Franța, Olanda. Avem multe produse de import.Dacă iau un sac d-ăla de 10 kg îl dau mai ieftin… asta e economia de piață”, spune un consumator.

Pe lângă prețul mult mai mare plătit de client pe legumele din import, acestea pot reprezenta și un pericol pentru sănătate. Olanda are, de exemplu, cel mai mare consum de pesticide la hectar din Uniunea Europeană, peste 10 kilograme. Mai sunt însă și clienți care caută soiuri românești.

„Vrem soiuri românesti care erau cum erau pe vremuri, indifernet daca le vreau bio, dar au alt gust, am vazut cartofi din alte țări”, a spus un alt client.

„Iau d-astea românești de la omu ăsta, dar sunt din toată Europa, dar luăm de pe la oameni care au salată, varză, usturoi românești”, a mai spus un cumpărător.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here