Datoria statului a depășit pragul de 50 la sută din PIB. A ajuns la 50,1 la sută în mai, cu un procent mai mult decât în aprilie. Guvernul trebuie să prezinte cât mai repede un program de reducere a datoriei. 

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în februarie 2023, la 706,524 miliarde lei, faţă de 694,91 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, potrivit agerpres.ro.

Față de situația de dinaintea crizei, la finalul lui 2019,  România avea o datorie publică de 373 mld. lei, adică 35% din PIB de atunci.

Potrivit legii responsabilităţii fiscal-bugetare, dacă se depășește pragul de 50% în ceea ce priveşte îndatorarea, Guvernul trebuie să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public. 

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 50,1%, de la 49,2% în ianuarie 2023. Cu o lună în urmă, în aprilie era de 49,2%, din PIB, față de 47,2% cât era în decembrie 2022. 

În februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), faţă de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, şi 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie.În a doua lună a acestui an, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 676,91 miliarde de lei, de la 664,26 miliarde de lei în ianuarie 2023, iar cea pe termen scurt a scăzut la 26,61 miliarde lei, de la 30,657 miliarde de lei în luna precedentă.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 589,86 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 106,41 miliarde de lei.Datoria în euro se ridica la 308,31 miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională la 323,26 miliarde de lei, iar datoria în dolari americani la 73,7 miliarde echivalent lei.Datoria administraţiei publice centrale era, la finele lunii februarie 2023, de 687,763 miliarde de lei, în urcare de la 675,88 miliarde lei în ianuarie, din care 658,19 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (308,68 miliarde de lei) şi în euro (304,13 miliarde de lei, echivalent).Datoria administraţiei publice locale a scăzut la 18,76 miliarde de lei, de la 19,034 miliarde de lei în ianuarie 2023, din care 18,72 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.Datoria internă a administraţiei publice era, în februarie 2023, de 334,91 miliarde de lei (23,8% din PIB), din care 320,99 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 13,92 miliarde de lei datoria administraţiei locale.Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 371,6 miliarde de lei (26,4% din PIB), din care 366,76 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,84 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here