România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia.
Două sondaje externe, unul realizat la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), celălalt la nivelul Uniunii Europene, arată că România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia. Cu toate acestea, România are de recuperat, fiind în urma multor state la acest capitol.
„Ne dorim foarte mult să impulsionăm şi digitalizarea şi tocmai de aceea noi suntem foarte determinaţi să creştem atât educaţia financiară, cât şi educaţia digitală. S-au văzut şi primele rezultate ale parteneriatelor desfăşurate în regim public-privat. Avem şi sondajul OECD, dar şi sondajul Eurobarometru al Comisiei Europene care relevă faptul că România a progresat. În sondajul OECD România a depăşit Italia cu un scor de alfabetizare financiară de 54 versus 53 în Italia. Este adevărat că este sub media celor 40 de state analizate, care este de 60. Important este că noi progresăm la comportamentul financiar pentru că acest scor de alfabetizare”, a declarat Gabriela Folcuţ, de la Asociaţia Română a Băncilor. Aceasta a explicat că, în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe, România ”nu stă tocmai bine” , mulţi dintre români neştiind să răspundă exact la întrebări precum „Ce este dobânda compusă?”, ”Cum se calculează dobânda simplă?”, ”Ce este inflaţia?” sau la întrebări legate de riscurile financiare. În schimb, românii stau mult mau bine la capitolul legat de comportamentul financiar, mulţi dintre ştiu să economisească proactiv, să plătească facturile la timp, să compare ofertele de credit. Gabriela Folcuţ a arătat de asemenea că studiul Eurobarometru al Comisiei Europene plasează România pe poziţia a treia de la finalul clasamentului în ceea ce priveşte educaţia financiară, depăşind Letonia şi Portugalia.