Joi seara, o aeronavă militară îi va aduce în țară pe românii blocați în Liban. La bordul avionului, care va ateriza pe Aeroportul Otopeni, se află mai mulți copii.
Zeci de români din Liban sunt aduși în țară din zona de conflict. Ministerul român de Externe a recomandat tuturor celor aflați în Liban să părăsească țara cât mai repede. Peste 1100 de români și-au confirmat prezența în Liban la Ambasada din Beirut.
70 de români sunt evacuați de urgență în urma atacurilor din Beirut. Un avion Hercules al Forțelor Aeriene Române i-a preluat astăzi și urmează să ajungă în România. Operațiunea a fost coordonată de MAE și MApN.
Reamintim că Iranul a lansat circa 180 de rachete balistice în direcția Israelului și a promis un atac „și mai zdrobitor” în cazul unei riposte, în timp ce ayatollahul suprem Ali Khamenei s-a ascuns într-un „loc sigur”. Alarmele antiaeriene au răsunat timp de o oră în Israel, pe 1 octombrie.