Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără prescripție medicală, dar numai doza pentru 3 zile, conform unui Ordin al Ministerului Sănătății (MS), publicat în Monitorul Oficial. Până acum, antibioticele puteau fi eliberate în farmacie doar cu rețetă de la medic. 

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), farmaciștii care își desfășoară activitatea în unități farmaceutice autorizate, în situații de urgență medicală, pot elibera medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a căror denumire comună internațională este marcată cu semnul „*“ în anexa nr. 1 la prezentul ordin, în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza declarației al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin”, prevede Ordinul MS, publicat în Monitorul Oficial, relatează HotNews.ro.

Mai exact, pacienții trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere că nu au ridicat din altă farmacie o cantitate mai mare decât cea recomandată.

Prescripția medicală va fi valabilă doar până la ultima zi a tratamentului indicat și va putea fi eliberată fracționat numai în cadrul aceleiași farmacii, însă aceasta trebuie să raporteze zilnic acest tip de operațiuni.

Printre antibioticele ce pot fi eliberate direct la farmacie, în doză de urgență, se numără Amoxicilina, Amplicilina, Doxicilina si Oxicilina.

OMS, semnal de alarmă: Excesul de antibiotice va duce la 10 milioane de decese – Pericol uriaș și în România din cauza consumului exagerat

O creștere a consumului de antibiotice se remarcă, an de an, în sezonul rece. România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene, declara în toamna trecută fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu. Potrivit lui Baciu, într-un an, 4,2 milioane de români au avut reţetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic.

„Iar sfatul meu este unul simplu: nu luaţi antibiotic decât la recomandarea unui medic. Iar acest medic nu trebuie să fie dr. Google!”, mai spunea fostul președinte al CNAS.

Citește și Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou antibiotic care poate distruge bacteriile rezistente la medicamente

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here