Rugăciunea din timpul Postului Sfintei Maria – Postul Adormirii Maicii Domnului. Rugăciunea care se rostește în timpul postului și de ce este importantă pentru credincioși. Postul Sfintei Maria – Postul Adormirii Maicii Domnului
Postul Sfintei Mării sau Postul Sântamariei, Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Este al treilea mare post dintre cele patru ale anului. Este mai scurt și mai puțin aspru decât Postul Paștelui sau al Crăciunului.
Postul Adormirii Maicii Domnului are menirea de a pregăti creștinii ortodocși pentru cele două praznice importante din luna august: Schimbarea la Față, care a avut loc pe 6 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită la data de 15 august.
Rugăciunea care se rostește în Postul Sfintei Mării
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”
Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”
Postul Sfintei Maria – Postul Adormirii Maicii Domnului – Originea și semnificația
Postul Sfintei Maria ar data din secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile.
Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și sa se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, potrivit crestinortodox.ro.
Postul Adormirii Maicii Domnului este stabilit de Biserică pentru reamintirea virtuților Sfintei Fecioare Maria și a postului cu care ea însăși s-a pregătit, după tradiție, pentru trecerea la cele veșnice.