Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile în lupta împotriva modificărilor climatice, dă asigurări Putin la summitul lui Biden

Rusia îşi îndeplineşte toate obligaţiile în lupta împotriva modificărilor climatice, a subliniat joi, preşedintele rus Vladimir Putin, la summitul virtual pe tema luptei împotriva încălzirii globale organizat de către omologul său american Joe Biden, relatează AFP. ”Rusia îşi pune în aplicare cu responsabilitate obligaţiile internaţionale în acest domeniu”, a anunţat Putin, care a citat Protocolul de la Kyooto şi Acordul de la Paris. El a dat asigurări că Rusia acţionează ”în mod energic în implementarea unei legislaţii moderne” în vederea limitării emisiilor sale de gaze cu efect de seră. Putin, a cărui ţară este afectată de modificările climatice în Siberia şi Arctica, a evocat – însă fără să prezinte cifre în acest sens – ambiţia sa de a ”limita în mod considerabil emisiile” poluante în Rusia până în 2050. El a declarat că nivelul actual al emisiilor de gaze cu efect de seră în Rusia este de două ori mai mic decât în 1990 – de la 3,1 miliarde de tone de CO2 la 1,6 miliarde de tone, în opinia sa, din cauza ”restructurării” industriei, după căderea URSS. Un apărător al energiei nucleare, Putin a citat acest tip de energie şi a evocat faptul că ”45% din totalul energetic are la bază surse de energie cu emisii slabe” de CO2. Putin a anunţat că doreşte ca ”toţi factorii care contribuie la încălzirea cliamtică” să fie luaţi în considerare, evocând metanul, ale cărui emisii vrea să le scadă la jumătate în 30 de ani, şi a îndemnat la o îmbunătăţire a cooperării internaţionale în lupta împotriva modificărilor climatice. ”Rusia este pregătită să propună o întreagă serie de proiecte comune şi să ia în calcul avantaje ale unor întreprinderi străine care ar vrea să investească în tehnologii curate (…) în ţara noastră”, a anunţat liderul de la Kremlin. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here