Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va trebui să reia producţia de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzise anterior în virtutea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care nu mai este în vigoare, transmit agenţiile AFP şi Reuters. 

Statele Unite s-au retras oficial în 2019 din acest tratat pe care-l semnase cu Rusia în anul 1987, acuzând Moscova de încălcarea acordului, acuzaţie pe care Kremlinul a negat-o.

Rusia a impus apoi un moratoriu propriu asupra dezvoltării rachetelor interzise anterior prin tratatul INF, respectiv rachetele care au o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 de kilometri.

“Este cunoscut faptul că Statele Unite nu numai că produc aceste sisteme de rachete, dar le-au adus deja în Europa pentru exerciţii în Danemarca”, a declarat Putin vineri la o şedinţă a Consiliului de Securitate al Rusiei. “A fost anunţat recent că ele se află în Filipine. Dar nu se ştie dacă au luat sau nu rachetele de acolo”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Prin urmare, a argumentat el, Rusia trebuie să răspundă. Deci, a indicat Putin, “se pare că trebuie să începem să producem aceste sisteme de lovire şi apoi, pe baza situaţiei reale, să luăm decizii cu privire la locul în care să le amplasăm, dacă este necesar pentru a ne asigura securitatea”.

Mesajul său survine după ce Statele Unite au furnizat Ucrainei rachete cu rază scurtă de acţiune cu care armata ucraineană loveşte ţinte ruseşti, respectiv rachete ATACMS care au o rază de acţiune de 300 de kilometri.

De asemenea, Rusia a avertizat statele occidentale, în special SUA, că riscă o “confruntare directă” cu ea în urma intensificării zborurilor dronelor de recunoaştere deasupra Mării Negre, potrivit Agerpres.

Război în Ucraina, ziua 856: Lupte grele pe frontul de est. Trupele ucrainene și cele rusești se contrazic în privința progreselor înregistrate 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here