Jucătoarea rusă de tenis Anastasia Potapova a reacţionat, luni seară, după ce ucraineanca Elina Svitolina a refuzat să dispute meciul cu ea de la turneul de la Monterrey (Mexic). Aflat pe locul 81 WTA, Potapova afirmă că este împotriva războiului, care aduce doar suferinţă şi lacrimi. “De regulă, chiar şi în copilărie ne alegem propria cale de dezvoltare. Chiar şi când eram copil, visam să joc tenis fără să aleg un meci, o ţară sau un partener de joc. E greu să explic politicienilor că pentru mine nu există adversar din nicio ţară, lupt pentru victorie, să-mi fac cel mai bun joc al meu, pentru rezultatul meu. Din păcate, acum noi, sportivii profesionişti, devenim în esenţă ostatici ai situaţiei actuale. A juca tenis este alegerea şi visul nostru, zilnic ne antrenăm şi încercăm constant să fim mai buni. Îmi pare rău, dar, deşi habar nu am de politică, sunt împotriva suferinţei, lacrimilor şi războiului. Pacea uneşte lumea şi toată lumea ar trebui să rămână umană în ea. Şi copiii ar trebui să continue să viseze”, a fost mesajul transmis de Anastasia Potapova. Jucătoarea ucraineană de tenis, Elina Svitolina, locul 15 mondial, a ameninţat că se va retrage de la turneul de la Monterrey, unde ar urma să joace în primul tur contra rusoaicei Anastasia Potapova, dacă WTA, ATP şi ITF nu iau o decizie clară sau orice măsură după atacul rusesc asupra ţării sale. “Nu voi juca mâine la Monterrey şi niciun meci împotriva vreunei jucătoare ruse sau belaruse până când organizaţiile noastre nu vor lua decizia necesară”, a explicat ea pe reţelele sale de socializare. Ea se aşteaptă ca aceste organizaţii să “urmeze recomandările CIO”, adică sportivii să concureze cel puţin sub un drapel neutru, fără imn naţional. Svitolina a adăugat că “nu dă vina pe sportivii ruşi”. “De asemenea, vreau să aduc un omagiu tuturor sportivilor, şi mai ales ruşilor şi belaruşilor care au luat cu curaj atitudine împotriva acestui război. Sprijinul lor este esenţial”, a spus ea. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].