Mii de cadre didactice din România ar putea intra în grevă generală de la începutul săptămânii viitoare. Nemulțumirile sunt legate de salarii: în România, un profesor debutant câștigă în jur de 2.400 de lei (500 de euro), sub salariul mediu din țară. 

Cele trei federații sindicale majore, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au ajuns la concluzia că numai o grevă generală poate determina guvernul să dea importanță celui mai neglijat domeniu, educația.

„Domnul Ciucă tace, președintele Iohannis tace, domnul Ciolacu promite. Așa nu se mai poate. Zarurile au fost aruncate!”, a declarat, pentru Europa Liberă, liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Personalul din învățământ nu a mai organizat o grevă de proporții din 2005, când a blocat sistemul timp de aproape două luni cu proteste, pichetări și o grevă de 20 de zile.

Marius Nistor, liderul federației „Spiru Haret”, a explicat că nu se poate renunța la solicitarea unei salarizări decente, când un profesor debutant are 2.400 lei salariu, iar un profesor cu 40 de ani vechime abia ajunge la 4.100-4.200 lei.

„Nu mai putem tolera indiferența guvernanților față de educație. Cerem și finanțarea corespunzătoare a sistemului de învățământ”, a declarat Marius Nistor.

Simion Hăncescu de la FSLI este convins că „educația e în pericol. Aici ar trebui să vină crema, dar toți fug de profesie fiindcă nu se poate trăi din salariu. Suntem unici în lume: avem 4.000 de necalificați în sistem, pe lângă cei 6.000 de pensionari, care dacă decid să plece, e un dezastru”, a spus liderul FSLI.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here