Este zi de mare sărbătoare, astăzi, pentru creștin-ortodocși.
OrtodoxeSf. Ap. Iason şi Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia
Greco-catoliceSf. ap. Iason şi Sosipatru, din cei 70; Sf. m. Dada, Maxim şi Quintilian
Romano-catoliceSs. Petru Chanel, pr. m.; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr.; Valeria, m.
Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 aprilie.
Aceşti doi sfinţi, Iason şi Sosipatru, sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Au fost amândoi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale.
Sfântul Iason a fost episcop al Tarsului Ciliciei. Sfântul Sosipatru era din provincia Bereea şi a fost episcop al Iconiei din provincia Pamfilia.
“Apoi s-au dus în părţile Apusului şi mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulţi i-au atras la credinţa în Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
Aici au suferit şi prigoană, dar propovăduind Evanghelia sfinţii “au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul şi toate le-au săvârşit cu bine şi cu sfinţenie, iar turma lui Hristos au crescut-o”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas au suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), într-un loc numit Ozovia de lângă cetatea Durostorum, în sudul Dunării.
Învinuiţi că sunt creştini, aceştia au fost legaţi în lanţuri şi îndemnaţi să se lepede de credinţa creştină şi să aducă jertfe zeilor.
Pentru că nu au primit să aducă jertfe şi să se închine zeilor, sfinţii mucenici au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capului. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie.