Sfintii Cuviosi Daniil si Misail de la Manastirea Turnu – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie. 

În decursul veacurilor creştine, numeroşi sihaştri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au mers departe de lume, în sihăstria munţilor, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârşiţi, iubitori de nevoinţă şi de viaţă pustnicească. Ei se pregătiseră din vreme în post şi rugăciune, în ascultare şi citirea dumnezeieştilor Scripturi, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Alţii se rugau cu

Rugăciunea lui Iisus în desăvârşită linişte şi ascultare, nevoindu-se singuri ani îndelungaţi. La început şi-au construit bordeie, iar apoi şi-au săpat chilii în stânca muntelui, unde au trăit în post şi rugăciuni neîncetate, răbdând frigul, suferinţele şi ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Sfinţenia vieţii lor s-a făcut cunoscută multor călugări şi creştini, devenind adevărate pilde de rugăciune, nevoinţă şi vieţuire în Mântuitorul Hristos.

Sfanta Haritina a vietuit in timpul imparatului Diocletian (284-305). Ramasa orfana de mica, ea a fost crescuta de crestinul Claudiu.

Dometie, dregatorul imparatesc, auzind ca Haritina este crestina, a chemat-o la judecata inaintea tribunalului: “Este adevarat, tanaro, ca fiind crestina tu insati, ii mai inseli si pe altii, ademenindu-i la credinta ta profana?” Haritina a raspuns cu curaj: “Adevar este ca sunt crestina, dar minciuna este ca i-as insela pe altii; dimpotriva, pe cei inselati eu ii scot la calea adevarului, aducandu-i pe ei la calea Domnului meu Hristos.”

Pentru credinta in Hristos a fost supusa la mai multe chinuri. A fost tunsa si i s-au pus carbuni aprinsi pe cap, dar a scapat nevatamata. A fost aruncata legata in mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru ca nicio pedeapsa nu a adus moartea asupra ei, imparatul a decis ca niste desfranati sa o necinsteasca pe fecioara. Sfanta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu sa-i ia sufletul inainte ca acele slugi sa-i intineze trupul. Cum statea ingenuncheata la rugaciune, sufletul ei a iesit din trup si s-a inaltat in Imparatia Cerurilor.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintei Mucenite Metodia din Kimolo;

– Sfintei Mucenite Mamelta;

– Sfantului Mucenic Dionisie, episcopul Alexandriei;

Mii de pelerini au ajuns deja la moaștele Sf. Parascheva. Se așteaptă mulțimi uriașe pentru a atinge relicvele aduse de la Muntele Athos 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here