Este sărbătoare în data de 14 februarie 2024 pentru credincioșo.
OrtodoxeSf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam
Greco-catoliceSf. cuv. Auxenţiu; Chiril şi Metodiu – patronii Europei
Romano-catoliceSS. Ciril, călug., şi Metodiu, ep., patroni ai Europei; Valentin, pr. m.
Sfântul Cuvios Auxentie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 14 februarie.
S-a născut la Constantinopol, în timpul împăratului roman Teodosie II (408-405).
Sfântul Auxentie avea o educaţie deosebită, atât în domeniul teologic, cât şi în cel al ştiinţelor profane. Era recunoscut şi preţuit în Constantinopol pentru calităţile sale militare şi intelectuale. Apropierea Sfântului Auxentie de oameni înduhovniciţi a făcut ca acesta să aleagă în cele din urmă calea monahală.
Lăsând deci deşertăciunea lumii acesteia, s-a făcut ostaş al împăratului Hristos şi, monah fiind, a fost hirotonit mai întâi diacon, apoi preot.
Pentru cinstea şi slava care i se dădeau în cetate şi dorind o viaţă mai liniştită, s-a retras în Bitinia. Mai pe urmă, s-a aşezat într-un munte nu departe din Calcedon. Fiind descoperit de nişte păstori, lumea a început să vină la dânsul, căci primise puterea de a-i tămădui pe cei suferinzi. Credincioşii i-au construit o chilie în vârful muntelui, de unde comunica cu cei care veneau pentru sfat şi tămăduire printr-o mică fereastră.
Sfântul Auxentie a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), unde a luat apărarea dreptei credinţe. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”)