Sfântul Elefterie s-a născut în Roma într-o familie de nobili creștini. De mic a rămas orfan de tată fiind crescut numai de mama să, Antia, care, potrivit tradiției, fusese botezată de către Sfântul Apostol Pavel. Această a încredințat creșterea și educația singurului ei fiu lui Anichit, Episcopul Romei. Văzând marile daruri ale lui Dumnezeu care luminează sufletul copilului, episcopul l-a hirotonit diacon la vârstă de cincisprezece ani, preot la vârstă de optsprezece ani, și episcop al Iliricului la vârstă de douăzeci de ani. 

Acolo Sfântul Elefterie a atras pe mulți la credință în Hristos învățând și propovăduind. De aceea, împăratul Adrian a ordonat comandantului Felix că să îl aresteze pe Sfântul Elefterie și să îl aducă la Roma. Sosind comandantul la Valonă (Albania de astăzi), orașul unde își avea scaunul episcopal Sfântul Elefterie, și într ând în biserica, l-a văzut slujind  pe acesta. Deodată inima lui Felix s-a schimbat, și a trecut la creștinism.

Felix a primit botezul de la Sfântul Elefterie, apoi a plecat împreună cu acesta la Roma. Mergând înaintea împăratului, Sfântul Elefterie a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. Adrian l-a supus pe Sfântul Elefterie multor torturi: biciuiri, ardere pe pat de fier, aruncarea în smoală clocotită, și arderea în cuptor de foc.

Dar Sfântul Elefterie s-a izbăvit din toate aceste chinuri cu puterea lui Hristos. Văzând minunile, Caribus, eparhul de la Roma, s-a ridicat și a mărturisit că și el este creștin. Caribus a fost torturat și apoi decapitat împreună cu Fericitul Felix.

La urmă, călăii imperiali au tăiat și cinstitul cap al Sfântului Elefterie. Mama să, Antia, a fost ucisă cu sabia pe când îmbrățișa și sărută pe fiul ei mort. Trupurile lor au fost mutate la Valonă, unde și astăzi se preaslăvește Dumnezeu prin minunile care se savârșesc la moaștele Sfântului Elefterie.

Părți din sfintele sale moaște sunt prezente și la biserica ‘Sfântul Elefterie’ din București, una dintre catedralele Capitalei. Locașul a fost ridicat în Piață “Sfântul Elefterie”, atunci când vechea biserica din vecinătate nu a mai făcut față nevoilor spirituale ale populației cartierului, zona dezvoltată mai ales după primul Război Mondial.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, într – una din predicile sale a vorbit despre virtuțile Sfântului Elefterie:

“Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie ne arată o tinerețe pusă în slujba lui Hristos în modul cel mai deplin, un curaj în a-L mărturisi pe Hristos și o lucrare a Duhului Sfânt în el încât nu numai că a suferit, ci și a convertit pe mulți la credință în Hristos. Mucenicii sau martirii în Biserica sunt oameni care au arătat că iubirea lor pentru Hristos a fost mai tare decât frică de moarte. Mucenicul sau martirul primește o putere mai presus de fire de la Hristos încât biruiește și instinctul conservării și teamă de moarte și simte în el puterea iubirii jertfelnice a lui Hristos”.

De asemenea, Preafericirea Să i-a îndemnat pe cei prezenți la o pregătire spirituală pentru a primi cu bucurie Vestea Nașterii Domnului.

“Să ne pregătim pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului în așa fel încât la bunătatea lui Dumnezeu arătată în Iisus Hristos să răspundem și noi cu bunătatea inimii cu o viață duhovnicească mai intensă și cu daruri pe care le oferim celor din jur. Dacă nu avem bani sau dulciuri sau haine noi de oferit altora atunci putem oferi un cuvânt bun, o rugăciune, o vizită în casă unui om singur, o mâna de ajutor dată unui om neajutorat. Există multe feluri prin care putem fi milostivi nu numai oferind bani sau lucruri materiale, ci oferind prezența noastră spirituală acolo unde este nevoie de încurajare, de speranța”.

Tot în această zi, facem pomenirea: Sfintei Antia, mama Sfântului Elefterie; Sfântului Coremon; Cuviosului Pavel; Sfintei Mucenițe Suzana. Sfântului Mucenic Elefterie Cubiculariu; Sfântului Mucenic Vah cel Nou.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here