Guvernul american al lui Joe Biden, un catolic fervent, sărbătoreşte duminică Paştele, dar şi Ziua internaţională a vizibilităţii persoanelor transsexuale, spre disperarea conservatorilor, care vorbesc de o “blasfemie”, transmite France Presse. 

 

Ziua drepturilor persoanelor transsexuale, sărbătorită în întreaga lume la 31 martie, coincide anul acesta cu sărbătoarea Paştelui, a cărei dată se schimbă în fiecare an.

Polemica a început odată cu publicarea, vineri, a unui comunicat de presă al Casei Albe care recunoştea această zi internaţională, sărbătorită de Joe Biden încă de la începutul mandatului său.

Această declaraţie a fost calificată drept o “blasfemie” de către o purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump, care a acuzat sâmbătă administraţia Biden că a efectuat un “atac (…) la adresa credinţei creştine” şi a pretins “scuze”.

“Preşedinţia Biden a trădat principiul central al Paştelui, şi anume învierea lui Iisus Hristos”, a adăugat liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, calificând gestul drept “scandalos şi odios”.

În schimb, Casa Albă i-a acuzat pe republicani că încearcă “să dezbine” şi a condamnat “retorica plină de ură şi necinste”.

Preşedintele Biden “luptă pentru a aduce oamenii împreună şi pentru a apăra demnitatea şi libertăţile fiecărui american” şi “nu va abuza niciodată de credinţa sa pentru câştig sau profit politic”, a declarat purtătorul de cuvânt Andrew Bates.

Donald Trump, care a făcut apeluri repetate la cercurile evanghelice de la alegerea sa în 2016, a anunţat la începutul acestei săptămâni un parteneriat cu o vedetă de muzică country pentru a oferi Biblii, care se vând la preţul de 59,99 dolari bucata, scrie agenţia de presă citată.

Subliniind discriminarea suferită de persoanele transsexuale, senatorul democrat şi pastorul Raphael Warnock a respins duminică acuzaţiile conservatorilor, calificându-le drept “contrare credinţei creştine”.

Joe Biden şi Donald Trump, care s-au confruntat deja la urnele de vot în 2020, au garanţia că vor câştiga în această vară nominalizările partidelor lor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.  

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here