Nicio pensie nu scade în urma recalculării. Este anunțul făcut în exclusivitate la Realitatea PLUS de șeful casei de pensii. Daniel Baciu a spus că pensionarii cu pensii mici trebuie să ajungă la nivelul celor cu pensii mari și că grupele de muncă rămân până în 2035. Oficialul a mai precizat că astăzi a fost plin la casele de pensii, însă funcționarii au putut acoperi nevoile tuturor seniorilor.  

„Într-adevăr, azi, au avut un număr mai mare de pensionari la sediile de case de pensii, dar au reușit să le ofere relații tuturor celor care au cerut. Sunt mai mulți angajați la ghișeele caselor de pensii pentru a oferi informații în timp util, oamenii să se lămurească cum s-a ajuns la acest cuantum al pensiei”, a spus Daniel Baciu.

„Exista pensionari care zic că li s-a tăiat din vechime… exclus așa ceva. De pildă silvicultorii. Aici vorbim de silvicultori și de energeticieni, ei au deja niște avantaje în plus decât cei de rând, beneficiază de majorări ale punctajelor și de reducerea vârstei de pensionare în condiții grele de muncă.

Până la urmă e vorba de echitate, că cei cu pensii mai mici să ajungă la pensii mai mari, dar trebuie ăștia cu pensii mici să treacă prin niște etape… creșterea să fie la fel pentru toată lumea. Noi vrem să normalizăm condițiile de muncă până în 2035, ele rămân valabile”, a mai spus șeful Casei de Pensii.

De ce nu vor putea seniorii contesta recalcularea pensiilor. Sindicalist: „Se pierde timpul pentru a nu se ajunge în justiție” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here