Numărul mare de concedii medicale pune în pericol bugetul țării, susține ministrul Finanțelor. Marcel Boloș spune că așa numita „taxă pe boală” nu este de fapt un nou bir pus românilor, ci doar contribuția la asigurările sociale de sănătate. El precizeaza că e plătită pe perioada concediului medical, la fel ca și contribuția la pensii. Ministrul Sănătății sustine că nu instituția pe care o conduce face politica fiscală și a cerut Casei Naționale de Sănătate să facă controale la cei care eliberează concediile medicale.
Noua taxă de 10 la sută pe concediile medicale vine pentru a salva bugetul țării. Cel puțin asta spune Marcel Boloș, care spune că statul a plătit peste 7 miliarde de lei în ultimul an românilor care nu au putut să meargă la muncă.”Să nu uităm situaţia în care suntem cu concediile medicale. În cursul anului 2023 am avut 3.263.000 de concedii medicale, am avut 24 de milioane de zile de concedii medicale acordate şi am cheltuit din bugetul de stat 6,9 miliarde de lei. Suntem în situaţia paradoxală în care cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu”, a explicat Marcel Boloș.
În replică, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, Sincron Alexandru Rafila spune că trebuie făcută o analiză dacă taxa de 10 la sută ar trebui eliminată pentru cazurile oncologice sau pentru femeile gravide. Ministrul spune că sunt cazuri în care pacienți ajung în stare gravă în urma unor accidente sau au nevoie de operații urgente, care nu pot să fie amânate, iar și acești pacienți ar trebui să beneficieze de scutire.
“Cred că trebuie o abordare echilibrată. Aici eu aş menţiona un lucru care cred că este foarte important: în atribuţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate există foarte clar stipulat că au datoria să controleze modul în care se eliberează aceste concedii şi nu se referă la controlul pacienţilor, ci la marii prescriptori de concedii medicale şi probabil că o organizare mai bună şi o intensificare a controalelor va duce la echilibrarea situaţiei în ceea ce priveşte numărul de concedii medicale. Politica fiscală a României nu o face Ministerul Sănătăţii”, a afirmat Rafila.